La Valea Plopului niște oameni încearcă să ajute alți oameni. Fără asistență din partea instituțiilor statului, un preot are grijă de vreo 400 de copii nedoriți care locuiesc împreună, încercând să trăiască frumos. Ieri  un incendiu a distrus una din clădirile complexului, iar oamenii de acolo și-au pierdut proviziile de mâncare.

(Ca unii dintre prietenii mei, nici eu nu am o părere tocmai grozavă despre instituția bisericii și despre preoți în general, iar chestiunea avortului mi se pare destul de complicată. În sensul că, dacă în trecut eram clar pro choice, acum sunt undeva la mijloc, alunecând ușor către pro life, însă fără a considera că e necesar ca vreo instituție să se amestece dând legi despre ce ar trebui sau nu să se întâmple în această chestiune. Pe scurt, cred în informare, în educație și în bunul simț.)

Închei această paranteză lungă spunându-vă că în acest caz nu e vorba nici despre preoți, nici despre biserică și nici despre avort. Este vorba despre niște copii care au nevoie de ajutor.

Găsiți mai multe informații aici.

Vă mulțumesc.

De când locuiesc în București n-am avut în niciun an brad de Crăciun. Asta și pentru că nu-mi petrec sarbatorile de iarna aici, ci prefer să merg în orașul natal, împreună cu familia și ce prieteni se mai găsesc prin zonă. În alți ani mai cumpăram fie o creangă, fie o coroniță de brad, pe care o agățam de ușa sufrageriei.

Prefer să nu cumpăr brad pentru că sunt de părere că nu merită sacrificarea copacului.  Unui brad îi ia mulți ani să ajungă la maturitate sau ‘bun de tăiat’, iar noi îl sacrificăm pentru un capriciu de câteva săptămâni. Și mie îmi place mirosul de brad, dar există și ulei esențial de brad, care, ars în lampa de aromaterapie, suplinește mirosul bradului tăiat și plantat în sufragerie. Nu e o soluție nici să cumperi un brad în ghiveci și să-l plantezi pe urmă pentru că se va usca (nu va rezista afară, în condiții naturale, după ce a fost ținut atâta timp în interior).

Așa că anul acesta, inspirată de două fotografii de pe Facebook, mi-am făcut propriul brăduț. Apropo, și cărțile au fost copaci, deci să devină brăduț e ca și când li s-ar da o a treia viață…

Iată și cele două fotografii care m-au inspirat:

Destul de simplu în ambele variante. Spor la treabă și, dacă nu ne mai scriem până atunci, sarbători fericite!

UPDATE: Cineva îmi spune că brazii au fost oricum tăiați și că nu facem nici un rău cumpărându-i. Eu cred că fiecare gest, oricât de mic și de neînsemnat ni s-ar părea, contează și produce efecte. Dincolo de legea cauzei și a efectului, din punct de vedere strict economic, oferta depinde de cerere, iar cererea de consumatori. Așadar, tăierea brazilor depinde și de decizia noastră de a-i cumpăra sau nu. Sunt conștientă că doar prin gestul meu lucrurile nu se vor schimba radical, dar eu nu sunt singură și nici tu nu ești. Poate că nu peste noapte, dar treptat lucrurile se reglează.

N-aveţi nevoie decât de nişte smochine proaspete, pe care să le spălaţi, ştergeţi, cărora să le îndepărtaţi codiţele şi pe care să le tăiaţi apoi în patru (dar nu de tot, ca să nu se desprindă sferturile) sau după cum vă taie capul. Smochinele se completează cu feliuţe de brânză brie, cât de mari sau de groase vă plac. Iar deasupra se presară sare, piper şi ulei de măsline.

Mai trebuie să vă spun că sunt şi destul de săţioase, deci dacă vă plac foarte tare s-ar putea să vă săturaţi cu ele şi să nu mai mâncaţi nimic după, caz în care le puteţi considera un prânz, o cină sau, de ce nu, un mic dejun foarte special.

După ce prima dată am pregătit doar două, a doua seară n-au mai scăpat nici celelalte patru şi le-am dat gata. Deci da, chiar sunt super bune!

Îmi plac foarte mult roşiile uscate şi, cum trăiesc în Bucureşti şi mi-e imposibil să fac roşii uscate la soare, am cercetat şi alte metode de a le prepara. Cea pe care o am eu la îndemână este să le usc la cuptor în aragaz. Pe net veţi găsi o grămadă de păreri şi variaţiuni şi pentru reţeta de roşii uscate la cuptor. Alegeţi ceea ce vă face cu ochiul.

Iată cum se procedează:

1. Se cumpără roşii de grădină de la piaţă – cele mai bune sunt cele lunguieţe, micuţe, care au mai multă pulpă decât zeamă (veţi avea nevoie de minimum 3kg ca să merite toată operaţiunea şi să vă şi ajungă).

2. Se spală şi se şterg sau se lasă la scurs.

3. Se pune hârtie de copt într-o tavă.

4. Se porneşte cuptorul la temperatură minimă.

5. Roşiile se taie în jumătăţi (sau, dacă sunt mari, în sferturi) şi se aşează în tavă fără a lăsa loc între ele pentru că oricum se vor micşora deshidratându-se.

6. Deasupra roşiilor se presară sare şi, dacă doriţi, piper.

7. Se dă tava la cuptor, unde va sta câteva ore, până când roşiile sunt deshidratate, dar încă moi – cam cum sunt stafidele.

8. Când sunt gata, se scot din cuptor şi se lasă la răcit.

Se pot pune apoi în borcane cu usturoi, cimbru, rozmarin şi ulei de măsline sau se pot pune în pungi la congelator. După ce am pus primul borcan şi l-am terminat rapid, am decis să fac provizii mai serioase pe iarnă şi am pus şi în ulei şi în congelator. Nu ştiu în ce măsură ele ar sta şi în cămară, în pungi de hârtie sau pungi vidate – asta n-am încercat, deşi cred că merită văzut. Peste iarnă, se pot folosi la salate, la pâine sau focaccia, dar se mănâncă foarte bine şi ca atare, cu pâine sau goale. Sunt foarte gustoase şi mult mai sănătoase decât roşiile “extraterestre” care se găsesc iarna în supermarketuri.

Aşa că am adunat o grămăjoară de bucăţele şi le-am făcut bucăţi mai mari de săpun. Uite-aşa:

1. Le-am spălat şi curăţat de firele de păr lipite de ele P:;
2. Le-am rupt/ tăiat în bucăţele mai mici, ca să se topească mai uşor;
3. Le-am pus într-un pahar Berzelius (merge în orice alt recipient rezistent la căldură);
4. Am pus apă la fiert într-o crăticioară şi am pus paharul Berzelius plin cu bucăţelele de săpun în ea;
5. Am aşteptat răbdătoare ca bucăţelele de săpun să se înmoaie şi să se topească;
6. Am amestecat din când în când;
7. Când am considerat că ajunge, am oprit focul şi am turnat nişte apă fierbinte peste pasta de săpun, s-o fac mai moale şi mai fluidă;
8. Am turnat amestecul în forme de silicon (merge în orice alte forme aveţi la îndemână, inclusiv forme de brioşe);
9. Am lăsat săpunul să se întărească în forme peste noapte;
10. A doua zi am scos săpunul din forme şi l-am lăsat încă vreo două zile la uscat, să se evapore apa din el (îmi place să fie mai tare, să nu se dezintegreze pe chiuvetă şi să facă mizerie).

Şi gata! Din resturile de săpun am făcut două bucăţi nou nouţe de săpun!
6.

Ingrediente:

• fasole verde
• morcovi
• ceapă verde sau uscată
• usturoi verde sau uscat
• pătrunjel
• sare şi piper
• ulei de măsline
• oţet (opţional)

Cum se face:

Conţinut benefic:

Se pune apă la fiert, se pune cantitatea dorită de cuşcuş într-un bol, iar când apa s-a fiert se toarnă deasupra (eu pun cam o măsură şi jumătate de apă la o măsură de cuşcuş) şi se lasă să se umfle. Cuşcuşul îşi măreşte foarte mult volumul (şi-l dublează cel puţin), deci e bine să vă gândiţi înainte cam ce cantitate doriţi să preparaţi.

Până absoarbe cuşcuşul apa, se spală nişte roşii, ceapă verde, pătrunjel, eventual şi usturoi şi se taie ca pentru salată. Când cuşcuşul a înghiţit toată apa şi e destul de moale, se adaugă legumele, sare, piper şi ulei de măsline. Eu îl mai las câteva minute să se pătrundă de arome şi apoi e numai bun de servit. Opţional, se poate adăuga zeamă de lămâie dacă vă place mai răcoritor/ acrişor.

Ce este cuşcuşul?

Cuşcuşul – couscous [En, Fr] / kuskusu [Arabă] sau maftoul în Palestina, Iordania şi Liban – este acasă la el în Maroc, Libia, Tunisia, Egipt și Algeria. Este un preparat din făină de grâu dur, sub formă de granule sferice.

Cuşcuşul este printre cele mai sănătoase produse pe bază de cereale. Are un indice glicemic per gram cu 25% sub cel al pastelor, o concentraţie de vitamine superioară pastelor, conţinând de două ori mai multă riboflavină, niacină, vitamina B6 şi acid folic. De asemenea, la fel ca pastele, conţine 3,6 g de proteine la 100 de calorii, mult peste cele 2,6 g conţinute de orezul alb. (Sursă: Wikipedia.)

Aceeaşi prietenă care mi-a destăinuit tainele gingeratei, Renata, mi-a deschis ochii şi în privinţa îngheţatei. În naivitatea mea, aveam impresia că trebuie să fie tare greu să faci îngheţată acasă şi să-ţi iasă şi bună. În plus, eu nu sunt o fană a reţetelor complicate – pentru mine trebuie să fie simple; dacă nu sunt, prefer să nu le fac.

Avusesem, cred, o tentativă mai demult şi n-am fost impresionată de rezultat. De data aceasta rezultatul nu doar că a ieşit peste aşteptări, dar nu se compară cu nici o îngheţată cumpărată de la chioşc. Şi reţeta este cât se poate de simplă!

Ingrediente

• căpşuni 
• o banană
• smântână
• miere
• alune de pădure

Cum se face

Alunele se curăţă şi se zdrobesc în blender; puteţi să le şi omiteţi din reţetă dacă preferaţi să fie doar fructe. Se adaugă apoi în blender fructele spălate şi curăţate. După ce se mixează bine, se toarnă compoziţia într-un castron sau direct în recipientul care se pune la congelator, cum am făcut eu. Se toarnă apoi smântâna şi mierea şi se amestecă până la omogenizare. La final, eu am mai presărat deasupra căpşuni tăiate bucăţele şi am păstrat şi câteva pentru ornat.

Sigur se poate face şi din alte fructe, merită încercat. Îmi place că este cremoasă, aromată şi colorată fără să conţină nici un ingredient nociv. Eu vara asta cu siguranţă am să mai prepar câteva ture bune de îngheţată!

Dacă v-am făcut poftă, sigur o să vă placă şi căpşuşeniile :).

E vară. Pe mine căldura mă face să beau mai mult de doi litri şi ceva de apă pe zi, cât beau în mod normal. Iar seara, când ne adunăm acasă, îmi place răsfăţul. Asta include şi o băutură mai specială, preaparată acasă.

Dacă la ultimul post v-am prezentat o modalitate foarte simplă de a prepara smoothie, de data aceasta am să vă vorbesc despre gingerată. Am aflat despre ea şi am gustat-o prima dată în vizită la o bună prietenă şi a doua zi deja o preparam şi eu.

Ce-mi place cel mai mult la ea este că îţi permite să fii cât de creativ doreşti, făcând combinaţii în căutarea unui gust care să-ţi împingă papilele gustative la experienţe noi.

Gingerata se spune că este o limonadă cu ghimbir. Deja sună grozav! Iar dacă vă spun că nu trebuie să fie doar o simplă limonadă, începe să sune şi mai bine.

La prietena mea am băut o gingerată care conţinea, pe lângă lămâi şi ghimbir, kiwi. Acasă am început cu reţeta simplă: lămâi, ghimbir, miere şi apă minerală plată. Apoi am început să experimentez cu combinaţii de lămâi, portocale şi ghimbir, apoi lămâi, grapefruit şi ghimbir, lămâi, portocale, grapefruit şi ghimbir, portocale, grapefruit şi ghimbir, portocale şi ghimbir, lămâi, căpşuni şi ghimbir şi, cea mai interesantă până acum, lămâi, banane şi ghimbir. De fiecare dată îndulcite cu miere.

Cum o fac eu?
Curăţ fructele, le tai sau le desfac în bucăţi, curăţ o bucăţică de ghimbir (cam cât buricul degetului mare ), le procesez în blender, torn sucul într-o carafă de 1L, adaug apă minerală plată până se umple şi miere după gust.

Mie îmi place să las şi pulpa în suc, dar dacă vă deranjează sau dacă nu vă plac sâmburii, puteţi strecura pasta obţinută în blender şi apoi să turnaţi doar sucul în carafă şi să adăugaţi apa şi mierea. Nu vă sfiiţi să experimentaţi atât cu combinaţiile de fructe, cât şi cu cantităţile. Sigur că rezultatul contează, dar e foarte frumoasă şi “călătoria” până la ceea ce înseamnă gustul perfect pentru fiecare dintre noi.

Gingerata este şi sănătoasă – conţine fibre, vitamine, antioxidanţi, magneziu, fosfor. Ajută la digestie, contribuie la creşterea imunităţii, luptă împotriva răcelilor şi câte şi mai câte. Dincolo de toate însă, te face să te simţi bine. Garantat!

Related post: Smoothie foarte simplu.

Foarte uşor de făcut, din ce vă place vouă. Fructele se spală, se curăţă, eventual se taie şi apoi se procesează în blender. Eu l-am făcut din căpşuni şi banane. Dacă îl vreţi mai lichid, mai puteţi adăuga apă plată, iar dacă îl vreţi mai dulce, puteţi pune nişte miere.

Ce e un smoothie? E varianta mai “groasă” a unui fresh – conţine fructele cu tot cu pulpă, uneori şi gheaţă zdrobită sau chiar fructe îngheţate, sirop, ciocolată, lapte, îngheţată, alcool. Băutura are consistenţa unui milk shake şi conţine fibre, vitamine şi atioxidanţi. Se pare că numele de smoothie e folosit în “literatura de specialitate” pentru băuturile preparate în blender.

Eu aleg de cele mai multe ori combinaţii simple, vegane, fără zahăr. Rezultatul? Natural, delicios şi sănătos!