Chec cum vrem noi


În ultima vreme mă preocupă alimentația fără zahăr și fără gluten. Fără să fiu maniacă sau foarte hotărâtă, îmi place să experimentez și să mă joc cu diverse combinații pe care le inventez de cele mai multe ori pe loc. 

Iată și ultima combinație, care se poate transforma după nevoi, preferințe și curiozități:

  • Două banane foarte coapte
  • Două ouă (se pot înlocui cu două lingurițe de semințe de chia sau de in, puse in puțină apă – pentru o variantă vegană)
  • O mână mai generoasă sau mai parcimonioasă de stafide)
  • O linguriță de bicarbonat de sodiu sau praf de copt stins cu puțină zeamă de lămâie
  • Șofran (opțional)
  • Pudră de roșcove sau cacao (tot opțional)
  • Nuci sau semințe după gust (mie îmi plac cât de multe)
  • Făină de orez și/ sau de soia (sau de grâu dacă nu doriți să evitați glutenul)
  • Puțin ulei de măsline extravirgin sau de cocos

Cum am făcut:

Am blenduit bananele și ouăle și am adăugat treptat restul ingredientelor, amestecând compoziția cu o lingură de lemn până la omogenizare. Consistența trebuie să fie cremoasă, ca de chec. 

Am turnat apoi crema într-o tavă de chec în care am pus hârtie de copt și am pus-o în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de aproximativ 45 de minute. Apoi, după ce casa s-a umplut de mirosul amețitor de ceva-bun-care-se-coace-în-cuptor, am scos tava, ne-am făcut de lucru ca să rezistăm până s-a răcit cât de cât și apoi ne-am mâncat opera fără pic de vinovăție.

Ceea ce vă dorim și vouă.

Săpun de primăvară

 

Primul lot de săpun preparat acasă în 2017

sapun natural preparat manual

De tare mult timp n-am mai făcut săpun, deși se face foarte simplu și magia prin care un amestec de grăsimi și lichide devine săpun mi se pare în continuare fascinantă, la granița dintre chimie și alchimie, aș zice (asta pentru că eu nu știu chimie decât empiric :)). Weekendul acesta, proaspăt revenită din Anglia, unde săpunul natural preparat acasă are o adevărată tradiție, m-am dus în pod și mi-am căutat cutia cu ingrediente și ustensile. Cum am avut un ajutor de nădejde lângă mine, am preparat săpunul la patru mâini și am ales împreună combinația de uleiuri esențiale pe care le-am adăugat la final pentru miros.

Pentru că îmi place mult textura săpunului preparat la rece și pentru că țin ca uleiurile pe care le folosesc să-și păstreze cât mai bine proprietățile, am hotărât să-l preparăm la rece. Știind că săpunul nostru va sta la uscat minimum trei săptămâni, ne-am dat seama că îl vom folosi în plină lună martie, deci va fi un săpun de primăvară.  Așa că am ales să-l facem cu argilă verde (pentru culoare și proprietățile exfoliante și detoxifiante) și o combinație de uleiuri esențiale fresh, cu accente florale: melissa, eucalipt și ylang-ylang.

Din proprie experiență, odată încercat săpunul preparat acasă, cu greu vă veți mai putea întoarce la a-l folosi pe cel preparat industrial. Pe internet se găsesc o grămadă de rețete de săpun preparat acasă și sunt sigură că, dacă vă prinde micorbul sau dacă doar vreți să încercați o dată, veți găsi foarte multe resurse din care puteți învăța și vă puteți inspira, o grămadă de sfaturi și de locuri de procurat ingrediente și ustensile. Noi vă spunem cum am făcut noi, fără pretenția că am fi experți. Doar pe jumătate curioși și pe cealaltă jumătate pasionați.

Iată și lista de ingrediente, așa cum le-am măsurat și folosit noi:

·         Ulei de cocos – 13 oz

·         Ulei de măsline – 3 oz

·         Ulei de floarea soarelui 3 oz

·         Unt de shea – 1 oz

·         Unt de cacao – 1 oz

·         Lapte de capră – 9 oz

·         Sodă caustică – 4.4 oz

·         Ulei de măsline extravirgin – 2 linguri

·         Uleiuri esențiale – melissa, eucalipt, ylang-ylang

·         Argilă verde – 2 linguri

De reținut că toate operațiunile se fac într-o încăpere aerisită, sub hota pornită și purtând mănuși de protecție (eventual și ochelari) și că întotdeauna se pune soda în lichid și niciodată invers. E bine să vă asigurați că nu aveți prin preajmă copii sau animăluțe care ar putea să vă surprindă – pentru a nu intra în contact cu soda sau amestecul pentru săpun.

Laptele l-am ținut la frigider și l-am scos chiar înainte de a-l folosi și am pus mai întâi soda în lapte, amestecând sub hotă până când soda s-a dizolvat, evitând să ne apropiem foarte mult de vas pentru a nu inhala aburii care se degajă. Nu întreaga cantitate de sodă se va dizolva – ceea ce rămâne nedizolvat se va arunca. Deși laptele a fost de la frigider, în contact cu soda se declanșează o reacție chimică cu degajare de căldură.

Am lăsat amestecul de lapte cu sodă să se odihnească și am cântărit și topit unturile și uleiurile vegetale. Noi am pus vasul pe o plită electrică încălzită la nivel mediu. Se mai pot topi și la microunde sau la baie de abur. Uleiurile și unturile vegetale se fierb, doar se topesc și se omogenizează. Apoi se adauga peste unturile și uleiurile topite amestecul de sodă cu lapte, amestecând cu o lingură de lemn. Am fost atenți să nu turnăm și soda rămasă nedizolvată pe fundul cratiței în care am amestecat soda cu laptele și am aruncat-o la final.

După omogenizarea amestecului, l-am zăpăcit cu blenderul vertical (păstrat special doar pentru săpun) până când tot maglavaisul a căpătat consistența unei budinci apetisante, în care am adăugat argila verde și uleiurile esențiale picurate și amestecate în uleiul extravirgin de măsline. Apoi am turnat budinca în forme de silicon pe care le-am acoperit cu folie de bucătărie și am lăsat totul să se odihnească până a doua zi, când am eliberat budinca întărită și-am lăsat-o la uscat pe dulapul din bucătărie, departe de gheruțe curioase. Acolo săpunul va sta, acoperit cu hârtie albă, cel puțin trei săptămâni până când ne vom putea bucura de el.

Așa de tare ne-a plăcut să-l facem, încât ne mănâncă palmele să mai facem cel puțin un lot în perioada următoare și să-l folosim în cascadă – o săptămână primul lot, după încă o săptămână al doilea și tot așa. Spumă de lapte și cremă să fie! Plus că mai am niște pigmenți minerali pe care vreau să-i văd strălucind în bucățelele cremoase de pe marginea chiuvetei! Yum!

Dacă vă mână curiozitatea să încercați sau dacă deja preparați propriul săpun, dați-ne de veste să ne spuneți și nouă cum vă merge. Și dacă aveți sfaturi sau rețete de împărtășit, nu vă sfiiți, suntem foarte curioși să le aflăm și le primim cu bucurie!

 

Desertul de pe pervaz: Felii de banană cu goji și negrilică

banagone

Habar nu am de ce bananele tăiate felii sunt mai gustoase decât cele mușcate direct din coaja desfăcută, dar așa se pare că stau lucrurile. Ieri tocmai mă întorsesem din Timișoara și nu aveam mare lucru prin casă, dar mi-era poftă de ceva dulce.

Ingrediente:

  • O banană foarte coaptă, purtată din București la Timișoara, ținută acolo cinci zile în frigider și adusă înapoi în București. Timp total cu trenul: aproximativ 26 de ore.
  • Fructe goji, cumpărate din Timișoara și aduse cu trenul la București.
  • Semințe de negrilică, luate și păstrate în București.

Verdict: o combinație delicioasă și neobișnuită, pregătită extrem de rapid și care m-a mulțumit. Imposibil de repetat pentru că la Timișoara prea curând nu cred că mai merg.

Desertul de pe pervaz: frumuseți cărora ar fi mai mare păcatul să le faci orice

Așa că le speli, le așezi frumos într-un recipient în care să-ți fie drag să le vezi și, apucându-le grațios cu vârfurile degetelor… le duci la buze. Și de aici nu mai insist cu descrierile, că nu e cazul.

cherries

Ok, recunosc, aici le-am aranjat un pic în straturi, cu gândul la un tort.

bluebrasp

Desertul de pe pervaz: budincă de chia

chiapudding

 

Îmi plac deserturile și-mi place să arate bine și să fie, dacă se poate, cremoase. Asta mă gândeam eu că nu prea s-ar încadra într-o dietă vegană fără zahăr, însă am descoperit de curând că nu e chiar așa. Să faci dulciuri raw vegane mi se pare o aventură cam la fel de atrăgătoare ca cea a preparării săpunului – o fi pentru că mă fascinează așa de tare transformările spectaculoase.

Budinca de chia vegană, fără foc, este printre cele mai simple deserturi care se pot pregăti. Eu am făcut-o cu fructe: am încercat cu căpșuni (în foto) și piersici. Oare am mai spus că nu am răbdare să-mi notez rețete, să cântăresc și să măsor? Îmi place să aproximez, să mă aventurez, să mă joc. Și-mi place că toate rețetele mele sunt irepetabile. Știu cam ce și cât am pus, însă data viitoare în niciun caz nu mai fac exact la fel; m-aș plictisi.

Revenind, budinca de chia se face așa: fructele (oricare ar fi ele) se spală și se dau prin blender până se fac o cremă simpatică, în care, dacă mai e nevoie, mai adăugăm miere după gust. Punem apoi crema de fructe într-un recipient în care adăugăm semințele de chia amestecând. De reținut că semințele de chia, ca și cele de in, sunt un gelifiant natural și, după o vreme în care e lăsată să se odihnească (vara, la frigider), compoziția se îngroașă. Desigur că budinca se poate orna, aranja și dezmierda cum ne îndeamnă inima.

Despre beneficiile semințelor de chia puteți găsi o grămadă de informații pe internet. O să spun doar că mi-s tare dragi așa micuțe și fără gust, dar cu o putere atât de mare, fiind printre cele mai hrănitoare alimente de pe planetă.

PS Pentru că pe pervaz e lumina mai bună.

Ne oprim un pic să mirosim trandafirii?

numele trandafirului

„Este una din cele patruzeci de legi. Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, ar trebui să schimbi mai întâi felul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți l-au aruncat în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.”

                             (Elif Shafak, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”)

Din septembrie m-am făcut învățătoare și, un an întreg la școală, am gătit săptămânal cu două clase, deci am avut două ateliere de gătit pe săptămână. Dacă mă-ntrebați ce-am putut găti atâta, o să-mi ia ceva timp să mă gândesc înainte să pot răspunde. Pentru că improvizez mult. Îmi place să gătesc și-mi place să folosesc mereu ceea ce este: deschid frigiderul, văd ce este și mă gândesc ce-aș putea face în primul rând cu ceea ce am. Și așa mă străduiesc să și trăiesc.

În ultimele aproape două luni, regimul meu alimentar s-a schimbat. Sunt vegetariană de vreo șase ani, iar acum am decis că, cel puțin o vreme, nu mai mănânc nici lactate. Și mă simt bine așa. Cu puține excepții, când au fost niște zile speciale în care am mâncat câte o felie de tort sau tartă cu fructe, nu am mai mâncat nici lactate, nici zahăr și m-am străduit ca cele mai multe mâncăruri pe care le-am consumat să nu conțină nici gluten. Simt că așa am mai multă energie și de o altă calitate, mă simt mai limpede, mai ușoară, cu mai multă energie vitală.

Și redescopăr plăcerea de a găti pentru mine, de a combina, aranja, pregăti pentru mai târziu. După mai bine de un an în care îmi pierdusem complet orice interes de a găti acasă, îmi vine să-mi fac bucurii și să am grijă de mine și de ceea ce mă înconjoară, de cum trăiesc în fiecare zi, nu doar din când în când, la ocazii speciale. Poate părea un demers egoist, însă pentru cineva care s-a obișnuit să se pună pe ultimul loc, să se autoînvinovățească pentru  orice nu este așa cum crede că ar trebui să fie și să se biciuiască pentru toate greșelile sau neputințele, străduindu-se să salveze ba oameni, ba animale, ba plante, chiar și pietre, este (în sfârșit!) un demers foarte sănătos.

Și mi-e dor de blogging, așa că revin. Nu doar aici. Revin, revin! Iar pe aici o să urmeze povești cu mâncare. O vreme.

PS Poza este făcută acum două luni de Adel Heid, în grădina de la Topkapi, Istanbul. Mă hrănea parfumul trandafirului. Zero calorii, 100% plăcere pură, generatoare de fericire și alte lucruri înălțătoare. Vorba englezului, m-am oprit să miros trandafirii.

Brăduț eco friendly

01

 

De când m-am mutat din casa alor mei, în 2001, nu am mai avut brad de Crăciun (în afară de o iarnă în care am avut ceva ce semăna a brăduț – un aranjament cu niște cărți puse una peste cealaltă). Acasă aveam brad adevărat în fiecare an; primea mama pentru că serviciul ei îi asigura acest beneficiu. Și ne plăcea tare mult. Îl împodobeam întotdeauna în ajun și atunci simțeam cum se coboară în casă un aer de magie ca o mantie care ne învăluia. N-am să uit cum sclipeau globurile și beteala, cum mă jucam cu sora mea pe sub brad făcându-ne casă sau urmărindu-ne într-un soi de vânătoare și cum ajungeam de fiecare dată să strig: „Tataaaa, a căzut bradul pe Teo!!” Și tata venea de fiecare dată, ridica bradul cu o singură mână, cu un gest din ce în ce mai absent, se asigura că Teo e întreagă, ne spunea să strângem cioburile și apoi pleca înapoi la televizor.

În toți anii ăștia mi-a lipsit bradul de Crăciun. În câte un an am mai avut când mergeam acasă, însă în spațiul meu Crăciunul nu locuia pentru că mereu eram pe fugă. Anul acesta, cum m-am mutat în casă nouă și e prima mea casă a mea, deși nu sunt proprietarul ei, m-am hotărât că la mine în casă vine Crăciunul. Știam că nu-mi doresc un brad adevărat pentru că-mi pare prea rău să fac așa risipă. Unui brăduț îi ia ani de zile să se facă mare în pădure și nu vreau să încurajez afacerile cu brazi care sunt tăiați de la ei de acasă ca să stea câteva zile în casele noastre și să fie apoi aruncați la gunoi.

Cum de 1 decembrie am ajuns în zona Moeciu, plimbându-mă pe un drum care tăia o pădure, mi-am propus să găsesc niște crengi. N-a trecut mult și le-am văzut pe o coastă, ieșind din zăpadă, gata rupte. Am urcat panta, le-am cules și apoi, într-un loc mai larg de lângă drum, le-am ajustat lungimea rupând surplusul, le-am așezat una deasupra celeilalte și pe urmă le-am strâns, le-am luat în brațe și-am pornit cu ele înapoi spre cabană.

Acasă le-am așezat din nou una deasupra celeilalte pe podea, am stabilit la ce distanță vor sta una față de alta și le-am legat între ele cu sfoară de cânepă – mai întâi la mijloc (tulpina bradului), apoi pe fiecare margine. Când am terminat, am ridicat brăduțul și l-am agățat într-un cui pe perete, deasupra mesei. Am pus apoi instalația electrică de jur împrejur și am împodobit crenguțele. Decorațiunile sunt aproape toate din materiale naturale (lână, lemn, fetru, portocale, anason, scorțișoară, hârtie, panglici), făcute manual, multe chiar de mine, iar cele care nu sunt făcute de mine, sunt în cea mai mare parte primite de la prieteni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-e tare drag brăduțul meu și mă bate gândul să-l păstrez pe perete și după ce trece Crăciunul, să-l despodobesc și apoi să se transforme treptat odată cu anotimpurile, ca orice copac.

Vă încurajez să vă faceți proprii brăduți alternativi, prietenoși cu mediul și cu spațiul, care să vă bucure simțurile și inima. Sunt foarte simplu de făcut, iar bucuria e garantată!

Crăciun fericit!