Unt solid pentru corp

Mi-am cumpărat mai demult un unt solid dintr-un magazin de cosmetice și mi-a plăcut, așa că am început să cercetez și să caut rețete să mi-l fac singură. Am găsit mai multe, însă cea care mi s-a părut mai simplă, găsită pe The Soap Kitchen, este următoarea:

  • 100g ulei de cocos
  • 100g ulei de migdale dulci
  • 100g ceară de albine
  • 1 lingură ulei esențial de lavandă

Cu alte cuvinte, ulei de cocos, ceară de albine și ulei de migdale în proporții egale.

De obicei adaptez rețetele pe care le găsesc și, cum mai aveam doar puțin ulei de migdale, l-am înlocuit cu ulei de măsline. În plus, pe lângă uleiul esențial de lavandă, am adăugat și de ylang-ylang, respectând cantitatea totală.

Am topit ceara și uleiul de cocos (cred că în loc de ulei de cocos se poate folosi foarte bine și unt de shea sau un alt unt vegetal), apoi am adăugat uleiul de măsline, am amestecat, am lăsat puțin la răcit, am adăugat uleiul esențial și am turnat amestecul în forme, unde l-am lăsat să se întărească peste noapte.

Cred că ce-mi place cel mai mult la el, dincolo de miros (care poate fi cum vrei tu să fie), este că te cam obligă să-ți faci masaj când îl folosești. Cum eu sunt cam leneșă când vine vorba de asta și rar îmi fac timp să mă masez, îmi face foarte bine să fiu „nevoită” s-o fac. Ce-mi mai place la el este că nu ți se face frig când îl folosești, așa cum se poate întâmpla cu cremele și loțiunile de corp iarna; dimpotrivă, te încălzește, pe lângă faptul că lasă pielea foarte moale și hidratată.

Se poate aplica atât pe pielea umedă, cât și pe cea uscată, după duș sau baie. Deși este solid, la contactul cu pielea se înmoaie la suprafață. Se poate și înmuia și întinde în mâini (ca și când v-ați săpuni mîinile) pentru a masa apoi pielea cu mâinile, însă cel mai eficient și mai rapid este să-l aplicați direct pe piele, masând-o ca și când ați lustrui-o.

Așa arăta el în forme, înainte de a-l scoate:

UPDATE: Variante de unt de corp găsiţi şi pe Pouff O’Sheney.

17 responses to “Unt solid pentru corp

  1. abia astept sa fac si eu!!🙂

  2. Buna, foarte bine venita!

    Chiar acum e o testare pe forumul Super-Parinti.

    Asta cat de repede se lichefiaza in palmi?

    Arata super🙂

  3. tocmai am descoperit blogul asta!! e super tare, chiar cautam un blog de diy romanesc. O sa incerc si eu retetele tale! Spor la postari😉

  4. @ luthelo: Bună, mulțumesc. Untul se înmoaie destul de repede în palme, însă, așa cum am scris, cel mai bine merge aplicat direct pe piele.

    @ Susana: Mulțumesc, mă bucur mult că l-ai descoperit și că îl găsești util. Spor la preparat🙂.

  5. Te felicit!!!Am descoperit acest blog si nu iti pot spune cat de fericita sunt!Nu suport produsele pline de chimicale,substante nocive si caut alternative naturale.Datorita acestui blog am gasit.Din pacate, nu sunt atat de talentata in a face aceste retete ca tine,imi e cam frica sa nu imi iasa rezultatul dorit.Mi-as dori sa incerc aceste unturi de corp.Vroiam sa te intreb de unde gasesti toate aceste forme frumoase??si in alte postari am vazut tot felul de borcanase.Cat mai multe postari si multa bafta,vei avea o mare fana de acum inainte,voi urmari fiecare post.Te imbratisez,
    Charlotte

    • Buna Charlotte, îți mulțumesc foarte mult și mă bucur că ești așa fericită că ai descoperit blogul. Te asigur că nu e deloc dificil să-ți prepari singură cosmeticele; e nevoie doar de puțin exercițiu și e atât de frumos și de plăcut încât după ce începi nu prea te mai poți opri. N-ai de ce să-ți fie teamă, experimentează. Dacă nu-ți iese ceva din prima nu e deloc o tragedie, poți oricând încerca din nou.

      Pentru untul de corp am folosit forme din staniol pentru brioșe și niște cutii mai vechi de la niște pate vegetal (le-am păstrat, între timp nu mai mănânc pate vegetal cumpărat, dar cutiuțele sunt bune). În general, recipientele pe care le folosesc sunt reutilizate (de la alte produse) sau cumpărate de la Elemental (mi se par, totuși, destul de scumpe acolo și mi-ar plăcea să găsesc o sursă mai ieftină). Pentru untul de corp sunt sigură că merg foarte bine și formele de plastic pentru nisip (cu care se joacă și copiii la plajă) – mi-am prous mai demult să caut, dar încă n-am apucat.

      Mult spor la preparat. Să-mi spui ce-ai încercat și cum a ieșit🙂.
      Te-mbrațișez și eu și te mai aștept cu drag pe aici.

  6. Iti multumesc pt raspunsul rapid.Am sa te tin la curent cand le fac.Oricum vom mai vb prin comenturi🙂 Mai am ceva sa te intreb.Cum cantaresti tu exact sa fie 100 g de ulei?Si de unde pot gasi ulei de cocos,nu am vazut pe nicaieri😦 Multumesc >:D<

    • Cântăresc folosind cântarul de bucătărie – până mi l-am cumpărat, puneam cam la ochi🙂.
      Am găsit ulei de cocos într-un magazin cu produse naturiste (gen plafar, dar chiar nu mai țin minte care și unde este) și am mai văzut la târgurile de produse naturiste sau târgurile pentru o viață sănătoasă. Apropo, dacă ajungi la un astfel de târg, poți lua cărți de vizită de la standurile unde găsești ceea ce ai nevoie ca să îți poți procura produsele și în afara târgurilor (eu am mai încercat asta, însă la scurt timp am rătăcit cărțile de vizită și pliantele, nu sunt foarte ordonată).

  7. buna, de unde iei formele?

  8. Buna,
    Esti geniala cu untul acesta solid ptr corp………………..cu siguranta voi experimenta !!!!!!
    Ce potrivite sunt ,mai ales scum iarna ……….imi imaginez deja cu ulei esential de trandafir, de yasmin, yami,yami………………
    Sa ai o zi excelenta ,
    Claudia

  9. Untul asta ramane tare si vara cand sunt aproape 40 de grade?

  10. Buna! Am si eu o intrebare – ceara de unde o pot procura? Oare se gaseste la Plafar? Sau la apiculturii care vand miere pe piata?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s