Bocceluţe cu plante parfumate

Adunasem de o grămadă de vreme tot felul de plante uscate – trandafiri, frunze de tot felul, petale, seminţe. După prea mult timp în care au stat împrăştiate, m-am hotărât să fac, totuşi, ceva cu ele. Cum arată foarte frumos, era păcat să le pun în pernuţe sau săculeţi din care să nu se vadă. Şi aşa m-am hotărât să fac bocceluţe din tul.

Am tăiat bucăţi mai mult sau mai puţin pătrate de tul, am pus plantele la mijloc, am strâns colţurile şi marginile şi-am făcut un nod dintr-un colţ, peste materialul strâns. Şi gata!

Mi-au ieşit trei: una cu plante amestecate, pe care le-am ţinut o vreme închise într-o pungă şi stropite cu ulei esenţial pentru un miros mai puternic, alta cu petale şi nişte frunze de trandafiri şi a treia cu frunze de indruşain.

2 responses to “Bocceluţe cu plante parfumate

  1. am facut si eu dar nu mi-a tinut mirosul nici o zi macar, trebuia sa l imrpospatez eu prin pulverizare si parca se simtea ceva mai intens asa!

    • păi eu am cu trandafiri – ei miros a trandafiri, chiar dacă nu foarte tare. apoi frunzele de indruşain iar au mirosul lor, destul de puternic. iar pe celelalte am pus ulei esenţial de ylang-ylang, care e mai puternic şi mai rezistent. acum, la un moment dat sunt conştientă că nu vor mai mirosi aşa de tare, dar nu mă deranjează să le mai „ajut” cu nişte picături de uleiuri esenţiale🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s