Supă de usturoi

Pe frigul ăsta, merge de minune! N-aș mânca-o foarte des, dar când am preparat-o, acum vreo săptămână și jumătate, mi-a prins tare bine.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am luat rețeta de pe Love Food, de aici. Pe Bogdan l-am cunoscut la un târg unde eu aveam pufoșenii și el dulciuri minunate. De atunci îi admir fotografiile și acum a fost prima dată când i-am și încercat una din rețete.

Ca de obicei, am adaptat rețeta puțin: n-am folosit vin, chives și mentă, în schimb am folosit pătrunjel verde și mi-a plăcut foarte mult. De asemenea, la supa de legume am folosit țelină rădăcină, nu tulpină – pentru că asta aveam pe acasă atunci. A, și n-am strecurat-o după ce am pus brânza.

M-am hotărât să prepar supa de usturoi pe de o parte pentru că îmi place usturoiul și, pe de altă parte, pentru că știam că e foarte bun în prevenirea și tratarea răcelii. Ce-i drept, și pentru că nu cu mult timp înainte mâncasem o foarte bună supă de usturoi la Sovata, în restaurantul Ciuperca Mică, pe malul lacului.

Făcând o cercetare rapidă, am aflat că în compoziția usturoiului intră ulei eteric ce conține compusi pe bază de sulf. Usturoiul conține glucide (20-25%), protide (6-7%), lipide (0,6%), vitamine din complexul B, vitaminele C și E, fosfor, calciu, potasiu, sodiu, mangan, cupru, sulf, fier, arsenic, siliciu, iod și zinc.

Usturoiul are efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, digestiei, circulației sanguine, previne gripa și ajută în tratarea afecțiunilor respiratorii, combate bacterii, ciuperci, paraziții intestinali, previne îmbătrânirea țesuturilor. Nu este recomandat în exces femeilor care alăptează, persoanelor cu iritații ale stomacului și intestinelor, precum și celor cu congestie pulmonară. Dacă doriți să știți mai multe despre usturoi, căutați pe google – veți găsi o grămadă de surse de informații.

Spor la preparat și poftă bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s