Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 2 – Ziua 1 și ziua 2

Această prezentare necesită JavaScript.

Momentul când m-am hotărât să încep acest regim a fost spre finalul săptămânii trecute.  Știam că vreau să-l țin din ziua când începe să scadă luna, așa că, în zilele dinainte de miercuri, prima zi de lună în scădere, am mâncat tot ce mi-a trecut prin cap, tot ce știam că-mi place și mă gândeam că-mi va lipsi.

Drept urmare, am ajuns să mă îndop cu de toate, mai ales luni și marți, când am mâncat cum nici nu mănânc eu de obicei – adică am mâncat multe dulciuri, am amestecat orice cu orice, în cea mai mare cantitate pe care am putut-o suporta și la orice oră. Îmi și venea să râd de panica ce pusese stăpânire pe mine – mi-era teamă pe de o parte că nu voi apuca să mănânc tot ce-mi place pentru că mă satur prea repede și, pe de altă parte, că-mi vor lipsi foarte multe în timpul regimului. Deh, m-am asigurat că am ce detoxifia, hehe.

După așa zile, în prima zi de dietă nici nu prea mi-a fost foame. În schimb, corpul și mintea au reacționat asemănător cu felul în care au reacționat când m-am lăsat de fumat. Agitație, panică, neliniște, teamă, tensiune. Din cauza schimbării, nu din vreo lipsă sau de chin. Și mi-am dat seama cât de mult mă bizui pe mâncare pentru alinare și pentru plăcere. Și cât de atașată sunt de obiceiuri, de lucruri care, prin faptul că le pot face în fiecare zi sau atunci când îmi vine să le fac, îmi dau iluzia siguranței, a confortului, a stării de bine.

Meniul meu în primele două zile a fost următorul:

    • mic dejun – fulgi de mei opăriți
    • prânz – supă de orez cu găluște de grâu
    • cină – orez fiert
    • gustări – turtițe de grâu, hrișcă coaptă, lapte de grâu
    • hidratare – în jur de 3 litri de apă plată (ba chiar peste)

Am luat rețetele de pe net, de pe site-urile menționate în postarea anterioară.

Apropo de rețete, am câteva mențiuni:

1. Supa are nevoie de mult mai multă apă pentru că scade la fiert și, în cantitățile prezentate în rețete, iese prea multă – pentru 3 zile.

2. Din 500 g de făină integrală de grâu ies turtițe cât pentru vreo patru zile, deci data viitoare voi face din mai puțină făină. Chiar dacă le păstrez într-un recipient bine închis, le prefer mai proaspete.

3. 250 g de hrișcă ajung tot pentru vreo 4 zile.

4. Dacă vreți să țineți regimul și vă sperie că trebuie să vă gătiți, nu vă speriați. Rețetele se prepară extrem de simplu și rapid. Gătitul chiar nu este o bătaie de cap. E mult mai simplu decât cu mâncarea obișnuită.

În prima zi, pe lângă stările pe care le-am descris deja, am simțit și o lentoare fizică, balonare către seară, dificultatea de a adormi și dificultate de concentrare peste zi, un mental agitat. Și ușoare dureri de cap și acnee agravată, dar asta poate fi și pe fond de PMS. În schimb, tranzitul intestinal n-a avut de suferit nici în prima și nici în a doua zi – cel mai probabil și pentru că am băut multă apă.

A doua zi am avut o stare psihică mult mai bună, multă energie, putere mai mare de concentrare, mai multă claritate mentală. Am observat că transpir mai abundent și mai ‘parfumat’ în timpul exercițiilor fizice. Seara m-am simțit foarte ‘prezentă’, recunoscătoare, am avut un moment de mare claritate, de conexiune, de pace, cu pisica în brațe, încercând să adorm, după ce m-am tulburat puțin plângând la un film care m-a surprins – Never let me go (pe care vi-l recomand doar dacă vă simțiți reci, imuni și insensibili – o să vă înmoaie crusta).

În ambele zile am observat la mine mici răutăți, critici, o stare de nemulțumire persistentă, înțepături la adresa altora, pe care deși le observam, nu am încercat să le opresc; le vedeam ieșind din minte ca pe transpirație, curățând mintea de toxine, eliberând-o. Nu le-am împins înapoi, le-am recunoscut și le-am lăsat să iasă la suprafață și să plece.

Urmează… restul zilelor🙂. Să vedem cum o mai fi…

Vezi și Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 1 – Introducere

10 responses to “Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 2 – Ziua 1 și ziua 2

  1. Eu am tinut de 3 ori Oshawa pana acum. Pot spune ca devine tot mai usor🙂 Prima si a doua data am tinut o varianta foarte stricta: doar grau si orez fier + grau copt. Ultima oara am consumat si mei si hrisca si mi-am facut si turtite, dar in ultimele 3 zile nu am mai mancat aproape nimic.

    Am remarcat efecte pozitive mai degraba la nivel emotional-mental decat fizic – eu fiind o persoana sanatoasa, de altfel. Dar am avut foarte multa energie, stari de o claritate extraordinara, am putut lua decizii pe care le amanam de mult, am dormit mai putin si am avut o stare emotionala tot mai buna.

    Mult succes in continuare!

  2. am tinut si eu cura. prima oara am reusit sa tin toate cele 10 zile (in antepenutima zi am mancat cam 1/6 dintr-o banana, nu mai puteam de pofta). a doua oara nu am reusit decat vreo 7 zile si am renuntat.
    nu stiu de ce, dar nu am observat mare lucru (mi se imbunatatise textura tenului un pic). psihic si emotional nu am observat absolut nimic, pozitiv sau negativ, ma simteam ca de obicei. in schimb imi era foame tot timpul, cu toate ca mancam regulat si suficient.
    primele zile e ok, in ultimele deja nu mai suportam si abia asteptam sa se termine.
    bafta in continuare, sper sa ai rezultate

  3. mulțumesc, Ioana. să văd cum va fi în continuare, deocamdată e bine🙂

  4. Pingback: Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 3 – Zilele 3, 4 și 5 | DIYro: Fă-o chiar tu!

  5. Pingback: Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 4 – Zilele 6, 7 și 8 | DIYro: Fă-o chiar tu!

  6. Pingback: Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 4- Zilele 9 și 10 | DIYro: Fă-o chiar tu!

  7. Pingback: Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 6 (Ultimul) – Readaptarea | DIYro: Fă-o chiar tu!

  8. Si eu sunt la a 5-a zi, sper sa rezist inca 5. Momentan nu am observat nicio schimbare majora, nici macar la kilograme. Am folosit si fulgi de ovaz, erau si ei pe lista alimentelor Yang, in aceeasi grupa cu orezul si graul. Sper totusi sa observ schimbari majore la sfarsitul celor 10 zile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s