Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 5 – Zilele 9 și 10

Ultimele două zile de dietă au trecut repede, deși în ziua a noua, pentru prima dată, m-am plictisit de mâncarea de dietă. Mi-a fost poftă nu doar de ceai, miere, fructe, dar și de lucruri pe care în mod normal nici nu le mai consum. Gogoși! Și, trecând în oraș pe lângă un frigider cu cutii de bere, am băloșit și la bere. Mi-a și venit să râd!

Ultima dată când am băut bere a fost vara trecută în Grecia, într-un orășel care se cheamă Ioannina, aproape de lac, la o tavernă chiar lângă zidurile cetății medievale. Era o bere specială (nu mai rețin numele și nici țara din care provenea), servită cu fast, în frapieră și turnată în pahare cu o formă ca de clepsidră, în suporturi de lemn. A fost atât de bună încât, pe când mi-am terminat paharul, i-am spus amicului cu care eram că vreau să-l sărut.

Revenind în prezent, a zecea zi a venit cu un val de energie, cu toate că nu m-am odihnit prea bine noaptea dinainte. M-am trezit devreme, am avut o dispoziție bună și am reușit să fac multe lucruri într-un timp scurt. Deși mă plictisisem deja de mâncarea de dietă, mi-a venit să fiu generoasă și am făcut o minunată focaccia cu roșii uscate (pregătite în casă astă-toamnă), rozmarin proaspăt din ghiveci și sare de mare pentru o prietenă care a venit în vizită dupămasă. N-am gustat-o, chiar dacă de obicei îmi place să gust inclusiv aluatul.

Mă simt bine să mă pot controla, să mă concentrez pe ceea ce am decis, pe ceea ce e important. Și nu mi-a fost greu deloc, m-am simțit foarte bine și m-am bucurat că ea s-a putut bucura de focaccia caldă și aromată, după o zi de muncă și mers prin nămeți. I-am făcut și un ceai și am stat lângă ea la masă, bând apă și ronțăindu-mi biscuiții de grâu.

Iată și meniul (prea previzibil deja) pentru ultimele două zile:

Ziua 9

  • mic dejun: grâu fiert
  • prânz: supă de orez
  • gustări: turtițe de orez, biscuiți de grâu
  • hidratare: cam 2 litri de apă

Ziua 10

  • mic dejun: fulgi de grâu fierți
  • prânz: supă de mei
  • cină: hrișcă fiartă
  • gustări: biscuiți de grâu
  • hidratare: aproximativ 2,5 litri de apă plată

În concluzie, m-am simțit bine în timpul dietei, n-am avut probleme fizice de nici un fel, am avut multă energie și o minte parcă mai limpede decât de obicei. Corpul mi-e mai flexibil, pielea mai hidratată, mai elastică și mai fermă și am și slăbit puțin (cam 2,5 kg). Analizând cum a fost, m-aș mai încumeta s-o mai țin și în viitor, dar nu în viitorul foarte apropiat. Altfel, mă bucur că am reușit să țin toată dieta fără absolut nici o abatere și sunt sigură că mă voi bucura și mai tare de următoarele trei zile de readaptare, despre care urmează să scriu în ultimul episod al jurnalului de bord.

Postări înrudite:

3 responses to “Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 5 – Zilele 9 și 10

  1. interesanta dieta…
    iti scriu deoarece in prima parte a postului ai descris berea mea preferata : Kwak🙂 poate mai sunt si altele servite in pahare clepsidra si suport de lemn… dar acum imi facusi pofta

  2. Pingback: Misiune: detoxifierea. Jurnal de bord. Episodul 6 (Ultimul) – Readaptarea | DIYro: Fă-o chiar tu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s