Cum îți mai poți folosi mâinile, picioarele și capul

Iată încă o chestie pe care o poți face chiar tu: să te dai cu bicicleta!

Cum se face:

Se apucă ghidonul cu ambele mâini, se încalecă bicicleta, se ridică fundul pe șa, se pune un picior pe pedala din dreptul lui, apoi și celălalt picior și se apasă pedalele, ținându-ți în același timp echilibrul.

Cum știi că-ți iese bine:

Senzațiile seamănă cu cele de zbor și, înainte să-ți dai seama, fața îți va fi luminată de un zâmbet necontrolat, în piept vei avea niște senzații plăcute, ca și când te-ai afla la mare altitudine, simțind vântul cum te împresoară și undeva mai jos, în zona plexului solar, vei simți o șleahtă de fluturi dansând. Nu degeaba se vorbește despre bike face!

De ce ai face asta:

• Ești fericit. (N-am ce să explic aici, e simplu.)
• Te deplasezi în ritmul tău.
• Îți alegi traseul. (Așa apuc eu să văd străduțe cu parfum de poveste, să mă opresc atunci când vreau și am timp, să stau puțin la umbră, să mângâi un cățel sau o pisică…)
• Îți lucrezi într-o anumită măsură mușchii. (Nu foarte tare, atât cât să fii în formă – mai ales picioarele, brațele, fesele, puțin abdomenul. Vei observa că pentru mersul pe jos nu folosim exact aceiași mușchi.)
• Nu depinzi de nimeni și de nimic, deci exersezi o formă de libertate, ești doar tu și bicla ta. (Mă rog, dacă nu plouă.)
• Dacă îți pui un coșuleț, nu te mai dor mâinile și umerii de la cărat geanta, ghiozdanul sau rucsacul.
• Poți părea cool. (În caz că te interesează acest aspect. Mai adaugă și o carte în coșuleț, pune-ți o pereche de ochelari scumpi, un tricou în dungi, pantaloni skinny, o pereche de teniși, căști colorate și gata! Glumesc, n-ai nevoie de toate astea, bicla te va face atât de fericit, că n-o să-ți mai pese de celelalte accesorii.)
• Nu poluezi.
• Arzi calorii.
• Ai mai mult timp. (Din experiența mea, mergând prin oraș cu bicicleta petrec de două ori mai puțin timp în trafic decât folosind transportul în comun.)
• După investiția inițială (bicla), toată treaba e cam free – nu prea mai ai ce plăti. Dacă alegi o biclă decentă, costurile de întreținere sunt foarte mici. Rar de tot vei avea nevoie să înlocuiești câte ceva.
• Simți. Orașul, strada, oamenii, parcul, totul e mai aproape, te simți parte din tot.

Care sunt riscurile:

Nu știu cum e  pentru tipi, dar mă îndoiesc că ar fi hărțuiți, n-am văzut și nici n-am auzit de cazuri. Ca tipă trebuie să recunosc că nu demult, pedalând prin oraș mă simțeam adesea văzută cam așa:

Între timp, constat cu bucurie că, din motive care probabil țin de numărul tot mai mare de bicicliste, condiția femeii pe bicicletă s-a îmbunătățit foarte mult. Anul acesta n-am avut parte de nici o reacție negativă, de nici o tentativă de omor în trafic și de nici o remarcă grosolană. Prezența mea ori nu stârnește nici o reacție, fiind privită firesc, ori e întâmpinată cu zâmbete și priviri prietenoase. Singurele cuvinte care mi s-au adresat de către bărbați în trafic anul acesta au fost: „Sărut mâna, doamnă.” sau, simplu, „Doamnă.”. Probabil am îmbătrânit:)).

Personal, de vreo patru ani, de când mă dau cu bicicleta prin București, n-am avut nici accidente sau evenimente foarte neplăcute. Dar am prieteni care au pățit-o.

Pericolele sunt, în primul rând, cele legate de trafic. Nu știu în alte orașe, dar în București cam știm cu toții că traficul e destul de aglomerat și sălbatic. Soluția nu e să nu te dai cu bicicleta, ci să fii vigilent și să te protejezi cum poți tu mai bine. Viața e periculoasă uneori, dar tot ne place, nu ne închidem în casă din cauza asta.

(O fotografie de acum trei ani: Dorin, eu, Oana și biclele de atunci…)

Multă lume se plânge de câini și îi trec pe lista de pericole pentru bicicliști. N-am să spun că nu m-au lătrat niciodată, dar de fiecare dată m-am oprit sau am încetinit și am vorbit cu ei pe un ton prietenos. Asta îi îmblânzește absolut de fiecare dată! Latră și atacă de frică, din cauză că au traume, că au fost agresați. Iar faptul că au ajuns pe străzi e exclusiv din vina celor care i-au abadonat, nu din vina lor.

Cred că un pericol mai mare este să te prăjești. Vara nu e doar căldura dintre mașini care te topește, ci și soarele care, dacă nu te protejezi corespunzător, te cam arde. Am pățit-o nu o dată și se pare că încă nu m-am învățat minte – și acum am un umăr prăjit bine.

Sigur că numărul foarte mic de piste și calitatea lor îndoielnică pot constitui un alt impediment. Dar n-ar trebui. Dacă vrem piste, trebuie mai întâi să fim. Dacă nu suntem, pentru cine să se facă piste? Așa că, haideți să fim cât mai mulți, mai atenți, mai prietenoși și mai bucuroși!

Spor la pedalat!

Pentru sursele fotografiilor, click pe fotografii.