De ce DIY?

De ce te-ai apuca de DIY? Adică de ce ţi-ai face singur diverse lucruri prin casă, de ce ai găti, de ce ai transforma obiecte vechi în loc să le arunci etc? Iaca nişte motive:

1. Ca să reciclezi.
2. Ca să-ţi pui ideile originale în practică.
3. Ca să ai obiecte unicat, originale, făcute chiar de tine.
4. Ca să petreci timp de calitate, împreună cu ceilalţi membrii ai familiei sau cu prietenii tăi, implicaţi împreună într-o activiate plăcută. (De exemplu, făcutul pâinii poate fi un motiv bun de a vă aduna împreună în bucătărie, la căldură, în mirosuri îmbietoare.)
5. Ca să mănânci mai sănătos – mâncarea făcută de tine poate fi foarte sănătoasă pentru că alegi ce ingrediente foloseşti.
6. Ca să economiseşti bani.
7. Ca să ai lucruri cu ‘suflet’, nu făcute pe bandă, de maşinării.
8. Ca să te simţi bine.
9. Ca să câştigi bani – asta în caz că vrei şi poţi să vinzi din obiectele pe care le faci.
10. Ca să faci cadouri originale, personalizate şi unicate, făcute chiar de tine.
11. Ca să protestezi faţă de consumismul care caracterizează societatea în care trăim.

Mnah, o să mai cuget şi la alte motive şi argumente şi, eventual, o să mai updatez pagina asta.

17 responses to “De ce DIY?

  1. nice, very nice.. i will sustine u!🙂

  2. thank you🙂

  3. cu placere:)

  4. excelenta idee de blog, mult spor in continuare!

  5. transmitem pe aceeasi lungime de unda:)

  6. Buna, nadaella.🙂 Acum te-am descoperit. O idee excelenta. Am sa te urmaresc in continuare cu mult interes. Te pup.

  7. cea mai tare chestie de care am dat in ultimul timp!🙂 si ultimul motiv mi se pare cel mai bun pentru DIY!

  8. Am venit si eu, cam tarzior, dar mai bine decat niciodata, sa ma alatur voua!
    Multumesc pentru ce faceti voi aici!
    Prietena voastra, Angy

  9. O inițiativă foarte frumoasă!

  10. Mă bucur că te-am descoperit. Sunt total de acord cu cele 11 motive enumerate de tine. Succes în continuare.

  11. 12. pentru ca am uitat sa traim (consumerism ul)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s