Desertul de pe pervaz: frumuseți cărora ar fi mai mare păcatul să le faci orice

Așa că le speli, le așezi frumos într-un recipient în care să-ți fie drag să le vezi și, apucându-le grațios cu vârfurile degetelor… le duci la buze. Și de aici nu mai insist cu descrierile, că nu e cazul.

cherries

Ok, recunosc, aici le-am aranjat un pic în straturi, cu gândul la un tort.

bluebrasp

Anunțuri

Desertul de pe pervaz: budincă de chia

chiapudding

 

Îmi plac deserturile și-mi place să arate bine și să fie, dacă se poate, cremoase. Asta mă gândeam eu că nu prea s-ar încadra într-o dietă vegană fără zahăr, însă am descoperit de curând că nu e chiar așa. Să faci dulciuri raw vegane mi se pare o aventură cam la fel de atrăgătoare ca cea a preparării săpunului – o fi pentru că mă fascinează așa de tare transformările spectaculoase.

Budinca de chia vegană, fără foc, este printre cele mai simple deserturi care se pot pregăti. Eu am făcut-o cu fructe: am încercat cu căpșuni (în foto) și piersici. Oare am mai spus că nu am răbdare să-mi notez rețete, să cântăresc și să măsor? Îmi place să aproximez, să mă aventurez, să mă joc. Și-mi place că toate rețetele mele sunt irepetabile. Știu cam ce și cât am pus, însă data viitoare în niciun caz nu mai fac exact la fel; m-aș plictisi.

Revenind, budinca de chia se face așa: fructele (oricare ar fi ele) se spală și se dau prin blender până se fac o cremă simpatică, în care, dacă mai e nevoie, mai adăugăm miere după gust. Punem apoi crema de fructe într-un recipient în care adăugăm semințele de chia amestecând. De reținut că semințele de chia, ca și cele de in, sunt un gelifiant natural și, după o vreme în care e lăsată să se odihnească (vara, la frigider), compoziția se îngroașă. Desigur că budinca se poate orna, aranja și dezmierda cum ne îndeamnă inima.

Despre beneficiile semințelor de chia puteți găsi o grămadă de informații pe internet. O să spun doar că mi-s tare dragi așa micuțe și fără gust, dar cu o putere atât de mare, fiind printre cele mai hrănitoare alimente de pe planetă.

PS Pentru că pe pervaz e lumina mai bună.

Ne oprim un pic să mirosim trandafirii?

numele trandafirului

„Este una din cele patruzeci de legi. Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, ar trebui să schimbi mai întâi felul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți l-au aruncat în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.”

                             (Elif Shafak, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”)

Din septembrie m-am făcut învățătoare și, un an întreg la școală, am gătit săptămânal cu două clase, deci am avut două ateliere de gătit pe săptămână. Dacă mă-ntrebați ce-am putut găti atâta, o să-mi ia ceva timp să mă gândesc înainte să pot răspunde. Pentru că improvizez mult. Îmi place să gătesc și-mi place să folosesc mereu ceea ce este: deschid frigiderul, văd ce este și mă gândesc ce-aș putea face în primul rând cu ceea ce am. Și așa mă străduiesc să și trăiesc.

În ultimele aproape două luni, regimul meu alimentar s-a schimbat. Sunt vegetariană de vreo șase ani, iar acum am decis că, cel puțin o vreme, nu mai mănânc nici lactate. Și mă simt bine așa. Cu puține excepții, când au fost niște zile speciale în care am mâncat câte o felie de tort sau tartă cu fructe, nu am mai mâncat nici lactate, nici zahăr și m-am străduit ca cele mai multe mâncăruri pe care le-am consumat să nu conțină nici gluten. Simt că așa am mai multă energie și de o altă calitate, mă simt mai limpede, mai ușoară, cu mai multă energie vitală.

Și redescopăr plăcerea de a găti pentru mine, de a combina, aranja, pregăti pentru mai târziu. După mai bine de un an în care îmi pierdusem complet orice interes de a găti acasă, îmi vine să-mi fac bucurii și să am grijă de mine și de ceea ce mă înconjoară, de cum trăiesc în fiecare zi, nu doar din când în când, la ocazii speciale. Poate părea un demers egoist, însă pentru cineva care s-a obișnuit să se pună pe ultimul loc, să se autoînvinovățească pentru  orice nu este așa cum crede că ar trebui să fie și să se biciuiască pentru toate greșelile sau neputințele, străduindu-se să salveze ba oameni, ba animale, ba plante, chiar și pietre, este (în sfârșit!) un demers foarte sănătos.

Și mi-e dor de blogging, așa că revin. Nu doar aici. Revin, revin! Iar pe aici o să urmeze povești cu mâncare. O vreme.

PS Poza este făcută acum două luni de Adel Heid, în grădina de la Topkapi, Istanbul. Mă hrănea parfumul trandafirului. Zero calorii, 100% plăcere pură, generatoare de fericire și alte lucruri înălțătoare. Vorba englezului, m-am oprit să miros trandafirii.

Brăduț eco friendly

01

 

De când m-am mutat din casa alor mei, în 2001, nu am mai avut brad de Crăciun (în afară de o iarnă în care am avut ceva ce semăna a brăduț – un aranjament cu niște cărți puse una peste cealaltă). Acasă aveam brad adevărat în fiecare an; primea mama pentru că serviciul ei îi asigura acest beneficiu. Și ne plăcea tare mult. Îl împodobeam întotdeauna în ajun și atunci simțeam cum se coboară în casă un aer de magie ca o mantie care ne învăluia. N-am să uit cum sclipeau globurile și beteala, cum mă jucam cu sora mea pe sub brad făcându-ne casă sau urmărindu-ne într-un soi de vânătoare și cum ajungeam de fiecare dată să strig: „Tataaaa, a căzut bradul pe Teo!!” Și tata venea de fiecare dată, ridica bradul cu o singură mână, cu un gest din ce în ce mai absent, se asigura că Teo e întreagă, ne spunea să strângem cioburile și apoi pleca înapoi la televizor.

În toți anii ăștia mi-a lipsit bradul de Crăciun. În câte un an am mai avut când mergeam acasă, însă în spațiul meu Crăciunul nu locuia pentru că mereu eram pe fugă. Anul acesta, cum m-am mutat în casă nouă și e prima mea casă a mea, deși nu sunt proprietarul ei, m-am hotărât că la mine în casă vine Crăciunul. Știam că nu-mi doresc un brad adevărat pentru că-mi pare prea rău să fac așa risipă. Unui brăduț îi ia ani de zile să se facă mare în pădure și nu vreau să încurajez afacerile cu brazi care sunt tăiați de la ei de acasă ca să stea câteva zile în casele noastre și să fie apoi aruncați la gunoi.

Cum de 1 decembrie am ajuns în zona Moeciu, plimbându-mă pe un drum care tăia o pădure, mi-am propus să găsesc niște crengi. N-a trecut mult și le-am văzut pe o coastă, ieșind din zăpadă, gata rupte. Am urcat panta, le-am cules și apoi, într-un loc mai larg de lângă drum, le-am ajustat lungimea rupând surplusul, le-am așezat una deasupra celeilalte și pe urmă le-am strâns, le-am luat în brațe și-am pornit cu ele înapoi spre cabană.

Acasă le-am așezat din nou una deasupra celeilalte pe podea, am stabilit la ce distanță vor sta una față de alta și le-am legat între ele cu sfoară de cânepă – mai întâi la mijloc (tulpina bradului), apoi pe fiecare margine. Când am terminat, am ridicat brăduțul și l-am agățat într-un cui pe perete, deasupra mesei. Am pus apoi instalația electrică de jur împrejur și am împodobit crenguțele. Decorațiunile sunt aproape toate din materiale naturale (lână, lemn, fetru, portocale, anason, scorțișoară, hârtie, panglici), făcute manual, multe chiar de mine, iar cele care nu sunt făcute de mine, sunt în cea mai mare parte primite de la prieteni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-e tare drag brăduțul meu și mă bate gândul să-l păstrez pe perete și după ce trece Crăciunul, să-l despodobesc și apoi să se transforme treptat odată cu anotimpurile, ca orice copac.

Vă încurajez să vă faceți proprii brăduți alternativi, prietenoși cu mediul și cu spațiul, care să vă bucure simțurile și inima. Sunt foarte simplu de făcut, iar bucuria e garantată!

Crăciun fericit!

 

 

Bufnița în misiune

A trecut ceva vreme de când n-am mai postat nimic aici. Am fost egoistă, știu. Am făcut o grămadă de lucruri despre care n-am scris nici un cuvânt. Așa că m-am gândit că a venit iar vremea de împărtășit.

door stopping owl

Bufnița mea are o treabă importantă: în noua mea căsuță, ține ușa de la baie întredeschisă pentru ca pisica să aibă acces la litieră. Pentru această misiune s-a antrenat bine: a mâncat o grămadă sănătoasă de nisip de la mare, de pe plajă, parfumat cu flori de levănțică. Se uită mirată la picioarele care o împing cu grijă și drag când încolo, când încoace.

Cum am făcut?

Cred că (dacă mai sunteți din cei care îmi urmăreați blogul când încă mai scriam) vă aduceți aminte că nu prea fac poze în timpul procesului de lucru, iar indicațiile mele sunt mai degrabă orientative (considerând că fiecare poate face cam orice dacă vrea), așa că poate o să mă suportați și de data asta:

  • Am ales materialele.
  • Am desenat cu mâna liberă un tipar pe o hârtie împăturită în jumătate (de fapt, o jumătate de tipar).
  • Am decupat tiparul.
  • Am aplicat tiparul pe materiale, am tăiat două bucăți, am tăiat și o felie pentru partea pe care se sprijină bufnița.
  • Am decupat fetru pentru ochi și plisc.
  • Am cusut de mână materialul pentru ochi și plisc.
  • Am cusut materialele unul de altul, lăsând loc pentru umplut.
  • Am făcut un săculeț dreptunghiular.
  • Am amestecat nisipul cu levănțica.
  • Am umplut săculețul cu nisip și levănțică și am cusut și latura liberă.
  • Am pus săculețul în burta bufniței.
  • Am umplut partea de sus cu puf de poliester (se poate folosi orice – resturi de material, biluțe de polistiren, lână, puf etc)
  • Am cusut de mână latura liberă.
  • Mi-am îmbrățișat bufnița și am pus-o la treabă.

Mi-e tare simpatică, iar pisica o ignoră cu desăvârșire.

Mousse de ciocolată fără ciocolată

mousse

Vestea bună

(Nu e nouă.) Orice ți s-ar întâmpla (dar chiar orice), viața continuă. Așa că măcar să continue frumos.

Cum?

Un avocado bine copt să curăță și se aruncă în blender. Peste el se presară vreo 4-5 lingurițe de pudră de roșcove, iar peste ea miere (sau sirop de agave ori ștevia) după gust. Se face o spumă care juri cu mâna pe inimă că e ciocolată. Are o textură minunată, care ți se întinde pe cerul gurii ca un rai.

Opțional, mai poți adăuga nuci, stafide, migdale sau alte semințe și fructe uscate (eu am făcut și cu nuci și mi-a plăcut chiar mai mult). Prefer să servesc oricum acest desert împreună cu fructe proaspete – kiwi și banane, de exemplu.

Îmi place atât de mult nu doar pentru că este sănătos și compatibil cu remediile homeopate, dar și pentru că se prepară foarte repede. În plus, este potrivit și pentru copii (cacaoa de obicei îi agită).

Câteva beneficii

  • pudra de roșcove este o sursă foarte bună de proteine vegetale și de calciu, potasiu, cupru, fier, magneziu, vitamina B6, fosfor; reglează digestia și glicemia, reduce nivelul colesterolului, având și efect anti-viral, anti-oxidant, anti-alergic, antiseptic, antibacterian; nu conține grăsimi saturate
  • avocado conține vitamina K, fibre, acid folic, potasiu, vitamina B3, B6, vitamina C; are efect de reducere a colesterolului, ajută organismul să absoarbă mai repede carotenul din fructe sau legume (în salate sau combinații), are de 20 de ori mai multe grăsimi decât oricare alt fruct

De miere nu mai zic:).

Pentru că mai mulți prieteni m-au întrebat unde găsesc eu avocado copt, iată și răspunsul: în bolul cu fructe. Nu găsesc niciodată avocado copt în supermarket. Îl cumpăr tare și îl las în bolul cu fructe, la temperatura camerei și-l pipăi din când în când. Cum simt că nu mai e așa rigid, ci e un pic moale, îl pun la frigider și îl consum în maximum o săptămână.

Iar viața continuă și ne dorim, în continuare, să fim liberi:

Sursă informații ‘tehnice’ aici.

Biscuiți vegani din mere și morcovi

În ultima vreme sunt și mai atentă decât eram deja la ce și cum mănânc. Așa-mi vine, e un soi de atenție care simt că îmi face bine și care mă ajută să mă cunosc mai îndeaproape. Încă n-am reușit să renunț la obiceiul de a mânca seara sau când sunt abătută, dar măcar sunt conștientă că nu mănânc întotdeauna de foame, cum ar fi ideal.

Printre poftele mele recente, în afară de semințe de tot felul (despre care aș vrea să scriu puțin în curând), se află sucul de mere și morcovi, pe care îl prepar singură, cu storcătorul de fructe. Nu-mi place să arunc mâncare, asta e o altă chestiune importantă pentru mine. Și nu-mi plăcea nici să arunc piureul de mere și morcovi din cuva storcătorului, dar nici nu-mi venea să mă îndop cu el de fiecare dată când făceam suc. M-am tot gândit cum l-aș putea folosi și mi-a venit ideea de a face biscuiți.

biscu

Cum?

Mai întâi am curățat piureul de mici bucățele de coajă de măr, fâșii de morcovi și sâmburi de portocală (uneori pun și o portocală în amestecul pentru suc). De data asta am adăugat și niște semințe de chia pe care le lăsasem în prealabil la înmuiat în zeamă de lămîie (rezultatul e o compoziție gelatinoasă, ca un albuș de ou, care leagă amestecul) – dar nu cred că este absolut necesar. Apoi le-am omogenizat pe toate cu mâna și am adăugat fulgi de ovăz (la ochi, câți au încăput pentru ca amestecul să nu fie nici prea moale nici prea tare), scorțișoară și stafide pentru dulceață (zahăr sau miere nu am pus).

Am lăsat amestecul vreo 30 de minute să se odihnească, timp în care fulgii de ovăz s-au înmuiat absorbind din umezeală și legând mai bine compoziția. Am aprins cuptorul, l-am lăsat să se încălzească la foc mediu și am pus hârtie de copt în tavă. Când compoziția a fost gata de modelat, am luat câte puțin (cam o linguriță cu vârf), am format cu palmele câte o sferă pe care apoi am turtit-o ușor și am așezat-o în tavă. Când am terminat, am pus tava la cuptor cam 30-45 de minute, până biscuiții s-au rumenit.

Sunt foarte gustoși, sățioși, sănătoși și ușor de făcut. Și atât de tare mă bucur că piureul de fructe a devenit util și nu-l mai arunc!