Tag Archives: dulciuri

Tort raw vegan

Această prezentare necesită JavaScript.

Am tot căutat rețete de prăjituri pe care să le pot face fără coacere, fără zahăr și cât mai crude. Am găsit câteva variante care sunau promițător, dar care mie mi s-au părut complicate din diferite puncte de vedere – ba că n-am aparat de deshidratat, ba că ingredientele sunt prea ‘exotice’ sau prea costisitoare, ba că procedura de preparare e prea anevoioasă. Așa că, până la urmă, m-am pus pe treabă spontan, azi după amiază, cu ce am găsit prin cămară și prin frigider. Dacă inițial intenționam să fac niște batoane energizante, pe parcurs m-am răzgândit și a ieșit un soi de prăjitură pe care sigur o voi mai prepara în diferite variante, acum că am văzut ce simplu se poate face. Dar să vă spun și cum:

Blat:
1/2 cană migdale
1/2 cană caju
1/2 cană merișoare uscate
1/2 cană fulgi de nucă de cocos
1 cană curmale uscate
puțină apă

Topping:
2 -3 căni căpșuni
puțină miere

Cum se face:

Ingredientele pentru blat se toacă în blender pe rând: nucile, merișoarele și separat curmalele. Apoi se amestecă toate într-un bol și se adaugă puțină apă, cât să se lege compoziția.

Într-o formă de tort cu fund detașabil se presează cu degetele compoziția pentru blat, într-un strat cât mai uniform.

Căpșunile se dau prin blender și se adaugă, dacă e cazul, puțină miere, după gust. Spuma obținută se toarnă peste blat, iar tortul obținut se ține la congelator aproximativ 20-30 de minute. Se scoate, se îndepărtează pereții tăvii și se taie când se servește. Se păstrează la frigider.

Cred că se pot folosi cam orice fructe pentru topping, iar pentru blat merg și nuci și alune, precum și alte fructe uscate. Voi face mai multe încercări vara asta.

A ieșit delicioasă, răcoritoare și plină de vitamine și minerale. Fără pic de zahăr, colorant, praf de copt etc. Data viitoare voi dubla cantitățile, a ieșit cam subțire probabil pentru că tava mea e prea mare. Oricum, o felie e îndestulătoare și are o consistență tare plăcută, o combinație grozavă între blatul sățios și prospețimea și parfumul căpșunilor.

UPDATE: Dacă nu aveți tavă din asta șmecheră, cred că merge făcut și pe o farfurie plată, merită încercat.

Smoothie foarte simplu

Foarte uşor de făcut, din ce vă place vouă. Fructele se spală, se curăţă, eventual se taie şi apoi se procesează în blender. Eu l-am făcut din căpşuni şi banane. Dacă îl vreţi mai lichid, mai puteţi adăuga apă plată, iar dacă îl vreţi mai dulce, puteţi pune nişte miere.

Ce e un smoothie? E varianta mai „groasă” a unui fresh – conţine fructele cu tot cu pulpă, uneori şi gheaţă zdrobită sau chiar fructe îngheţate, sirop, ciocolată, lapte, îngheţată, alcool. Băutura are consistenţa unui milk shake şi conţine fibre, vitamine şi atioxidanţi. Se pare că numele de smoothie e folosit în „literatura de specialitate” pentru băuturile preparate în blender.

Eu aleg de cele mai multe ori combinaţii simple, vegane, fără zahăr. Rezultatul? Natural, delicios şi sănătos!

Brioșe de iunie

Ingrediente:

  • 200 g făină
  • un praf de sare
  • 1 plic praf de copt (cam trei sferturi din cantitatea din plic, de fapt)
  • 145 g unt
  • 100 g zahăr
  • 3 ouă
  • câteva căpșuni
  • un plic zahăr vanilat
  • câteva picături esență de vanilie/ migdale

Cum le-am făcut:

Am amestecat untul cu zahărul şi cu gălbenușurile, am adăugat albușurile bătute spumă, iar apoi făina amestecată cu sarea și, la final, praful de copt stins cu zeamă de lămâie și esența.

Am pus aluatul în formele de brioşă cu lingura – câte o lingură în fiecare formă, apoi căpșuni tăiate jumătăți şi iar aluat. Deasupra am mai pus câteva bucățele mai mici de căpșuni. Am dat brioșele la cuptor 20 de minute în cuptorul preîncălzit la 190 de grade, iar când le-am scos am presărat deasupra niște zahăr vanilat.

Cred că în loc de căpșuni se pot folosi cam orice fructe proaspete sau din dulceață.

Am luat rețeta orginală de aici și am adaptat-o.

Bonus – proaspăt ieșite din cuptor:

PS Cum le-am făcut dupămasă, nu prea am avut lumină grozavă pentru poze, însă gustul, vă asigur, e grozav:).