Tag Archives: fructe

Desertul de pe pervaz: Felii de banană cu goji și negrilică

banagone

Habar nu am de ce bananele tăiate felii sunt mai gustoase decât cele mușcate direct din coaja desfăcută, dar așa se pare că stau lucrurile. Ieri tocmai mă întorsesem din Timișoara și nu aveam mare lucru prin casă, dar mi-era poftă de ceva dulce.

Ingrediente:

  • O banană foarte coaptă, purtată din București la Timișoara, ținută acolo cinci zile în frigider și adusă înapoi în București. Timp total cu trenul: aproximativ 26 de ore.
  • Fructe goji, cumpărate din Timișoara și aduse cu trenul la București.
  • Semințe de negrilică, luate și păstrate în București.

Verdict: o combinație delicioasă și neobișnuită, pregătită extrem de rapid și care m-a mulțumit. Imposibil de repetat pentru că la Timișoara prea curând nu cred că mai merg.

Desertul de pe pervaz: frumuseți cărora ar fi mai mare păcatul să le faci orice

Așa că le speli, le așezi frumos într-un recipient în care să-ți fie drag să le vezi și, apucându-le grațios cu vârfurile degetelor… le duci la buze. Și de aici nu mai insist cu descrierile, că nu e cazul.

cherries

Ok, recunosc, aici le-am aranjat un pic în straturi, cu gândul la un tort.

bluebrasp

Desertul de pe pervaz: budincă de chia

chiapudding

 

Îmi plac deserturile și-mi place să arate bine și să fie, dacă se poate, cremoase. Asta mă gândeam eu că nu prea s-ar încadra într-o dietă vegană fără zahăr, însă am descoperit de curând că nu e chiar așa. Să faci dulciuri raw vegane mi se pare o aventură cam la fel de atrăgătoare ca cea a preparării săpunului – o fi pentru că mă fascinează așa de tare transformările spectaculoase.

Budinca de chia vegană, fără foc, este printre cele mai simple deserturi care se pot pregăti. Eu am făcut-o cu fructe: am încercat cu căpșuni (în foto) și piersici. Oare am mai spus că nu am răbdare să-mi notez rețete, să cântăresc și să măsor? Îmi place să aproximez, să mă aventurez, să mă joc. Și-mi place că toate rețetele mele sunt irepetabile. Știu cam ce și cât am pus, însă data viitoare în niciun caz nu mai fac exact la fel; m-aș plictisi.

Revenind, budinca de chia se face așa: fructele (oricare ar fi ele) se spală și se dau prin blender până se fac o cremă simpatică, în care, dacă mai e nevoie, mai adăugăm miere după gust. Punem apoi crema de fructe într-un recipient în care adăugăm semințele de chia amestecând. De reținut că semințele de chia, ca și cele de in, sunt un gelifiant natural și, după o vreme în care e lăsată să se odihnească (vara, la frigider), compoziția se îngroașă. Desigur că budinca se poate orna, aranja și dezmierda cum ne îndeamnă inima.

Despre beneficiile semințelor de chia puteți găsi o grămadă de informații pe internet. O să spun doar că mi-s tare dragi așa micuțe și fără gust, dar cu o putere atât de mare, fiind printre cele mai hrănitoare alimente de pe planetă.

PS Pentru că pe pervaz e lumina mai bună.

Mousse de ciocolată fără ciocolată

mousse

Vestea bună

(Nu e nouă.) Orice ți s-ar întâmpla (dar chiar orice), viața continuă. Așa că măcar să continue frumos.

Cum?

Un avocado bine copt să curăță și se aruncă în blender. Peste el se presară vreo 4-5 lingurițe de pudră de roșcove, iar peste ea miere (sau sirop de agave ori ștevia) după gust. Se face o spumă care juri cu mâna pe inimă că e ciocolată. Are o textură minunată, care ți se întinde pe cerul gurii ca un rai.

Opțional, mai poți adăuga nuci, stafide, migdale sau alte semințe și fructe uscate (eu am făcut și cu nuci și mi-a plăcut chiar mai mult). Prefer să servesc oricum acest desert împreună cu fructe proaspete – kiwi și banane, de exemplu.

Îmi place atât de mult nu doar pentru că este sănătos și compatibil cu remediile homeopate, dar și pentru că se prepară foarte repede. În plus, este potrivit și pentru copii (cacaoa de obicei îi agită).

Câteva beneficii

  • pudra de roșcove este o sursă foarte bună de proteine vegetale și de calciu, potasiu, cupru, fier, magneziu, vitamina B6, fosfor; reglează digestia și glicemia, reduce nivelul colesterolului, având și efect anti-viral, anti-oxidant, anti-alergic, antiseptic, antibacterian; nu conține grăsimi saturate
  • avocado conține vitamina K, fibre, acid folic, potasiu, vitamina B3, B6, vitamina C; are efect de reducere a colesterolului, ajută organismul să absoarbă mai repede carotenul din fructe sau legume (în salate sau combinații), are de 20 de ori mai multe grăsimi decât oricare alt fruct

De miere nu mai zic:).

Pentru că mai mulți prieteni m-au întrebat unde găsesc eu avocado copt, iată și răspunsul: în bolul cu fructe. Nu găsesc niciodată avocado copt în supermarket. Îl cumpăr tare și îl las în bolul cu fructe, la temperatura camerei și-l pipăi din când în când. Cum simt că nu mai e așa rigid, ci e un pic moale, îl pun la frigider și îl consum în maximum o săptămână.

Iar viața continuă și ne dorim, în continuare, să fim liberi:

Sursă informații ‘tehnice’ aici.

Biscuiți vegani din mere și morcovi

În ultima vreme sunt și mai atentă decât eram deja la ce și cum mănânc. Așa-mi vine, e un soi de atenție care simt că îmi face bine și care mă ajută să mă cunosc mai îndeaproape. Încă n-am reușit să renunț la obiceiul de a mânca seara sau când sunt abătută, dar măcar sunt conștientă că nu mănânc întotdeauna de foame, cum ar fi ideal.

Printre poftele mele recente, în afară de semințe de tot felul (despre care aș vrea să scriu puțin în curând), se află sucul de mere și morcovi, pe care îl prepar singură, cu storcătorul de fructe. Nu-mi place să arunc mâncare, asta e o altă chestiune importantă pentru mine. Și nu-mi plăcea nici să arunc piureul de mere și morcovi din cuva storcătorului, dar nici nu-mi venea să mă îndop cu el de fiecare dată când făceam suc. M-am tot gândit cum l-aș putea folosi și mi-a venit ideea de a face biscuiți.

biscu

Cum?

Mai întâi am curățat piureul de mici bucățele de coajă de măr, fâșii de morcovi și sâmburi de portocală (uneori pun și o portocală în amestecul pentru suc). De data asta am adăugat și niște semințe de chia pe care le lăsasem în prealabil la înmuiat în zeamă de lămîie (rezultatul e o compoziție gelatinoasă, ca un albuș de ou, care leagă amestecul) – dar nu cred că este absolut necesar. Apoi le-am omogenizat pe toate cu mâna și am adăugat fulgi de ovăz (la ochi, câți au încăput pentru ca amestecul să nu fie nici prea moale nici prea tare), scorțișoară și stafide pentru dulceață (zahăr sau miere nu am pus).

Am lăsat amestecul vreo 30 de minute să se odihnească, timp în care fulgii de ovăz s-au înmuiat absorbind din umezeală și legând mai bine compoziția. Am aprins cuptorul, l-am lăsat să se încălzească la foc mediu și am pus hârtie de copt în tavă. Când compoziția a fost gata de modelat, am luat câte puțin (cam o linguriță cu vârf), am format cu palmele câte o sferă pe care apoi am turtit-o ușor și am așezat-o în tavă. Când am terminat, am pus tava la cuptor cam 30-45 de minute, până biscuiții s-au rumenit.

Sunt foarte gustoși, sățioși, sănătoși și ușor de făcut. Și atât de tare mă bucur că piureul de fructe a devenit util și nu-l mai arunc!

Un aperitiv foarte special

Şi, ca aproape toate felurile de mâncare pregătite de mine, este foarte simplu de preparat!

N-aveţi nevoie decât de nişte smochine proaspete, pe care să le spălaţi, ştergeţi, cărora să le îndepărtaţi codiţele şi pe care să le tăiaţi apoi în patru (dar nu de tot, ca să nu se desprindă sferturile) sau după cum vă taie capul. Smochinele se completează cu feliuţe de brânză brie, cât de mari sau de groase vă plac. Iar deasupra se presară sare, piper şi ulei de măsline.

Mai trebuie să vă spun că sunt şi destul de săţioase, deci dacă vă plac foarte tare s-ar putea să vă săturaţi cu ele şi să nu mai mâncaţi nimic după, caz în care le puteţi considera un prânz, o cină sau, de ce nu, un mic dejun foarte special.

După ce prima dată am pregătit doar două, a doua seară n-au mai scăpat nici celelalte patru şi le-am dat gata. Deci da, chiar sunt super bune!

Îngheţată de căpşuni cu banane şi alune de pădure

Aceeaşi prietenă care mi-a destăinuit tainele gingeratei, Renata, mi-a deschis ochii şi în privinţa îngheţatei. În naivitatea mea, aveam impresia că trebuie să fie tare greu să faci îngheţată acasă şi să-ţi iasă şi bună. În plus, eu nu sunt o fană a reţetelor complicate – pentru mine trebuie să fie simple; dacă nu sunt, prefer să nu le fac.

Avusesem, cred, o tentativă mai demult şi n-am fost impresionată de rezultat. De data aceasta rezultatul nu doar că a ieşit peste aşteptări, dar nu se compară cu nici o îngheţată cumpărată de la chioşc. Şi reţeta este cât se poate de simplă!

Ingrediente

  • căpşuni 
  • o banană
  • smântână
  • miere
  • alune de pădure
Experimentaţi cu cantităţile, faceţi-vă îngheţata aşa cum vă place. Eu am folosit cam o mână de alune curăţate, în jur de 500 g fructe şi 300 g smântână. Mierea am turnat-o cu borcanul, la ochi. În loc de miere puteţi folosi zahăr dacă vă place şi consumaţi – eu l-am înlocuit aproape în totalitate cu mierea când vine vorba de reţete preparate acasă (mai puţin la prăjituri şi tarte, pe care oricum le fac foarte rar).

Cum se face

Alunele se curăţă şi se zdrobesc în blender; puteţi să le şi omiteţi din reţetă dacă preferaţi să fie doar fructe. Se adaugă apoi în blender fructele spălate şi curăţate. După ce se mixează bine, se toarnă compoziţia într-un castron sau direct în recipientul care se pune la congelator, cum am făcut eu. Se toarnă apoi smântâna şi mierea şi se amestecă până la omogenizare. La final, eu am mai presărat deasupra căpşuni tăiate bucăţele şi am păstrat şi câteva pentru ornat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sigur se poate face şi din alte fructe, merită încercat. Îmi place că este cremoasă, aromată şi colorată fără să conţină nici un ingredient nociv. Eu vara asta cu siguranţă am să mai prepar câteva ture bune de îngheţată!

Dacă v-am făcut poftă, sigur o să vă placă şi căpşuşeniile :).