Tag Archives: vegetarian

Săpun de primăvară

 

Primul lot de săpun preparat acasă în 2017

sapun natural preparat manual

De tare mult timp n-am mai făcut săpun, deși se face foarte simplu și magia prin care un amestec de grăsimi și lichide devine săpun mi se pare în continuare fascinantă, la granița dintre chimie și alchimie, aș zice (asta pentru că eu nu știu chimie decât empiric :)). Weekendul acesta, proaspăt revenită din Anglia, unde săpunul natural preparat acasă are o adevărată tradiție, m-am dus în pod și mi-am căutat cutia cu ingrediente și ustensile. Cum am avut un ajutor de nădejde lângă mine, am preparat săpunul la patru mâini și am ales împreună combinația de uleiuri esențiale pe care le-am adăugat la final pentru miros.

Pentru că îmi place mult textura săpunului preparat la rece și pentru că țin ca uleiurile pe care le folosesc să-și păstreze cât mai bine proprietățile, am hotărât să-l preparăm la rece. Știind că săpunul nostru va sta la uscat minimum trei săptămâni, ne-am dat seama că îl vom folosi în plină lună martie, deci va fi un săpun de primăvară.  Așa că am ales să-l facem cu argilă verde (pentru culoare și proprietățile exfoliante și detoxifiante) și o combinație de uleiuri esențiale fresh, cu accente florale: melissa, eucalipt și ylang-ylang.

Din proprie experiență, odată încercat săpunul preparat acasă, cu greu vă veți mai putea întoarce la a-l folosi pe cel preparat industrial. Pe internet se găsesc o grămadă de rețete de săpun preparat acasă și sunt sigură că, dacă vă prinde micorbul sau dacă doar vreți să încercați o dată, veți găsi foarte multe resurse din care puteți învăța și vă puteți inspira, o grămadă de sfaturi și de locuri de procurat ingrediente și ustensile. Noi vă spunem cum am făcut noi, fără pretenția că am fi experți. Doar pe jumătate curioși și pe cealaltă jumătate pasionați.

Iată și lista de ingrediente, așa cum le-am măsurat și folosit noi:

·         Ulei de cocos – 13 oz

·         Ulei de măsline – 3 oz

·         Ulei de floarea soarelui 3 oz

·         Unt de shea – 1 oz

·         Unt de cacao – 1 oz

·         Lapte de capră – 9 oz

·         Sodă caustică – 4.4 oz

·         Ulei de măsline extravirgin – 2 linguri

·         Uleiuri esențiale – melissa, eucalipt, ylang-ylang

·         Argilă verde – 2 linguri

De reținut că toate operațiunile se fac într-o încăpere aerisită, sub hota pornită și purtând mănuși de protecție (eventual și ochelari) și că întotdeauna se pune soda în lichid și niciodată invers. E bine să vă asigurați că nu aveți prin preajmă copii sau animăluțe care ar putea să vă surprindă – pentru a nu intra în contact cu soda sau amestecul pentru săpun.

Laptele l-am ținut la frigider și l-am scos chiar înainte de a-l folosi și am pus mai întâi soda în lapte, amestecând sub hotă până când soda s-a dizolvat, evitând să ne apropiem foarte mult de vas pentru a nu inhala aburii care se degajă. Nu întreaga cantitate de sodă se va dizolva – ceea ce rămâne nedizolvat se va arunca. Deși laptele a fost de la frigider, în contact cu soda se declanșează o reacție chimică cu degajare de căldură.

Am lăsat amestecul de lapte cu sodă să se odihnească și am cântărit și topit unturile și uleiurile vegetale. Noi am pus vasul pe o plită electrică încălzită la nivel mediu. Se mai pot topi și la microunde sau la baie de abur. Uleiurile și unturile vegetale se fierb, doar se topesc și se omogenizează. Apoi se adauga peste unturile și uleiurile topite amestecul de sodă cu lapte, amestecând cu o lingură de lemn. Am fost atenți să nu turnăm și soda rămasă nedizolvată pe fundul cratiței în care am amestecat soda cu laptele și am aruncat-o la final.

După omogenizarea amestecului, l-am zăpăcit cu blenderul vertical (păstrat special doar pentru săpun) până când tot maglavaisul a căpătat consistența unei budinci apetisante, în care am adăugat argila verde și uleiurile esențiale picurate și amestecate în uleiul extravirgin de măsline. Apoi am turnat budinca în forme de silicon pe care le-am acoperit cu folie de bucătărie și am lăsat totul să se odihnească până a doua zi, când am eliberat budinca întărită și-am lăsat-o la uscat pe dulapul din bucătărie, departe de gheruțe curioase. Acolo săpunul va sta, acoperit cu hârtie albă, cel puțin trei săptămâni până când ne vom putea bucura de el.

Așa de tare ne-a plăcut să-l facem, încât ne mănâncă palmele să mai facem cel puțin un lot în perioada următoare și să-l folosim în cascadă – o săptămână primul lot, după încă o săptămână al doilea și tot așa. Spumă de lapte și cremă să fie! Plus că mai am niște pigmenți minerali pe care vreau să-i văd strălucind în bucățelele cremoase de pe marginea chiuvetei! Yum!

Dacă vă mână curiozitatea să încercați sau dacă deja preparați propriul săpun, dați-ne de veste să ne spuneți și nouă cum vă merge. Și dacă aveți sfaturi sau rețete de împărtășit, nu vă sfiiți, suntem foarte curioși să le aflăm și le primim cu bucurie!

 

Anunțuri

Ne oprim un pic să mirosim trandafirii?

numele trandafirului

„Este una din cele patruzeci de legi. Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, ar trebui să schimbi mai întâi felul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți l-au aruncat în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.”

                             (Elif Shafak, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”)

Din septembrie m-am făcut învățătoare și, un an întreg la școală, am gătit săptămânal cu două clase, deci am avut două ateliere de gătit pe săptămână. Dacă mă-ntrebați ce-am putut găti atâta, o să-mi ia ceva timp să mă gândesc înainte să pot răspunde. Pentru că improvizez mult. Îmi place să gătesc și-mi place să folosesc mereu ceea ce este: deschid frigiderul, văd ce este și mă gândesc ce-aș putea face în primul rând cu ceea ce am. Și așa mă străduiesc să și trăiesc.

În ultimele aproape două luni, regimul meu alimentar s-a schimbat. Sunt vegetariană de vreo șase ani, iar acum am decis că, cel puțin o vreme, nu mai mănânc nici lactate. Și mă simt bine așa. Cu puține excepții, când au fost niște zile speciale în care am mâncat câte o felie de tort sau tartă cu fructe, nu am mai mâncat nici lactate, nici zahăr și m-am străduit ca cele mai multe mâncăruri pe care le-am consumat să nu conțină nici gluten. Simt că așa am mai multă energie și de o altă calitate, mă simt mai limpede, mai ușoară, cu mai multă energie vitală.

Și redescopăr plăcerea de a găti pentru mine, de a combina, aranja, pregăti pentru mai târziu. După mai bine de un an în care îmi pierdusem complet orice interes de a găti acasă, îmi vine să-mi fac bucurii și să am grijă de mine și de ceea ce mă înconjoară, de cum trăiesc în fiecare zi, nu doar din când în când, la ocazii speciale. Poate părea un demers egoist, însă pentru cineva care s-a obișnuit să se pună pe ultimul loc, să se autoînvinovățească pentru  orice nu este așa cum crede că ar trebui să fie și să se biciuiască pentru toate greșelile sau neputințele, străduindu-se să salveze ba oameni, ba animale, ba plante, chiar și pietre, este (în sfârșit!) un demers foarte sănătos.

Și mi-e dor de blogging, așa că revin. Nu doar aici. Revin, revin! Iar pe aici o să urmeze povești cu mâncare. O vreme.

PS Poza este făcută acum două luni de Adel Heid, în grădina de la Topkapi, Istanbul. Mă hrănea parfumul trandafirului. Zero calorii, 100% plăcere pură, generatoare de fericire și alte lucruri înălțătoare. Vorba englezului, m-am oprit să miros trandafirii.

Un aperitiv foarte special

Şi, ca aproape toate felurile de mâncare pregătite de mine, este foarte simplu de preparat!

N-aveţi nevoie decât de nişte smochine proaspete, pe care să le spălaţi, ştergeţi, cărora să le îndepărtaţi codiţele şi pe care să le tăiaţi apoi în patru (dar nu de tot, ca să nu se desprindă sferturile) sau după cum vă taie capul. Smochinele se completează cu feliuţe de brânză brie, cât de mari sau de groase vă plac. Iar deasupra se presară sare, piper şi ulei de măsline.

Mai trebuie să vă spun că sunt şi destul de săţioase, deci dacă vă plac foarte tare s-ar putea să vă săturaţi cu ele şi să nu mai mâncaţi nimic după, caz în care le puteţi considera un prânz, o cină sau, de ce nu, un mic dejun foarte special.

După ce prima dată am pregătit doar două, a doua seară n-au mai scăpat nici celelalte patru şi le-am dat gata. Deci da, chiar sunt super bune!

Îngheţată de căpşuni cu banane şi alune de pădure

Aceeaşi prietenă care mi-a destăinuit tainele gingeratei, Renata, mi-a deschis ochii şi în privinţa îngheţatei. În naivitatea mea, aveam impresia că trebuie să fie tare greu să faci îngheţată acasă şi să-ţi iasă şi bună. În plus, eu nu sunt o fană a reţetelor complicate – pentru mine trebuie să fie simple; dacă nu sunt, prefer să nu le fac.

Avusesem, cred, o tentativă mai demult şi n-am fost impresionată de rezultat. De data aceasta rezultatul nu doar că a ieşit peste aşteptări, dar nu se compară cu nici o îngheţată cumpărată de la chioşc. Şi reţeta este cât se poate de simplă!

Ingrediente

  • căpşuni 
  • o banană
  • smântână
  • miere
  • alune de pădure
Experimentaţi cu cantităţile, faceţi-vă îngheţata aşa cum vă place. Eu am folosit cam o mână de alune curăţate, în jur de 500 g fructe şi 300 g smântână. Mierea am turnat-o cu borcanul, la ochi. În loc de miere puteţi folosi zahăr dacă vă place şi consumaţi – eu l-am înlocuit aproape în totalitate cu mierea când vine vorba de reţete preparate acasă (mai puţin la prăjituri şi tarte, pe care oricum le fac foarte rar).

Cum se face

Alunele se curăţă şi se zdrobesc în blender; puteţi să le şi omiteţi din reţetă dacă preferaţi să fie doar fructe. Se adaugă apoi în blender fructele spălate şi curăţate. După ce se mixează bine, se toarnă compoziţia într-un castron sau direct în recipientul care se pune la congelator, cum am făcut eu. Se toarnă apoi smântâna şi mierea şi se amestecă până la omogenizare. La final, eu am mai presărat deasupra căpşuni tăiate bucăţele şi am păstrat şi câteva pentru ornat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sigur se poate face şi din alte fructe, merită încercat. Îmi place că este cremoasă, aromată şi colorată fără să conţină nici un ingredient nociv. Eu vara asta cu siguranţă am să mai prepar câteva ture bune de îngheţată!

Dacă v-am făcut poftă, sigur o să vă placă şi căpşuşeniile :).

Prima mea tartă cu banane

A ieşit foarte bună, ca orice e făcut cu banane. Am folosit exact aceeaşi reţetă ca cea pentru tarta cu pere.

Spre deosebire de tarta cu pere, la tarta cu banane am folosit ouă de la ţară, deci nu doar că a ieşit mai galbenă şi mai sănătoasă, dar, în plus, nici o găină n-a fost chinuită pentru ouăle folosite. Ceea ce nu poate decât să ne bucure, nu-i aşa?

Prima mea tartă cu pere

Ce-mi place cel mai mult la ea este că, în afară de trei pliculeţe de zahăr vanilat, nu are deloc zahăr, dar are o minunată aromă de pere.

Ingrediente:

  • Pentru blat:

– 200 g făină
– 5 linguri de apă
– 100 g unt
– un vârf de cuţit praf de copt
– un praf de sare

  • Pentru umplutură:

– o pară tăiată felii subţiri (sau două pere, vă orientaţi în funcţie de mărime)
– 3 ouă
– 300 g smântână
– 200 g brânză de vaci
– 3 pliculeţe zahăr vanilat

Cum se prepară:

Se amestecă făina cu apa, se adaugă untul şi se frământă până când rezultă un aluat compact şi omogen. Apoi se lasă la rece am o jumătate de oră. După ce stă la rece, se întinde într-o tavă rotundă (sau formă de tarte) şi se coace aproximativ 10 minute în cuptorul încălzit la 180 de grade.

Gălbenuşurile se freacă bine cu două pliculeţe de zahăr vanilat, se adaugă brânza de vaci, smântâna şi albuşurile bătute spumă. După ce aluatul a stat 10 minute la cuptor, se scoate şi se toarnă umplutura. Deasupra se pun feliuţe subţiri de pere. Se mai lasă la copt încă aproximativ 40 de minute, apoi se scoate şi, cât este încă fierbinte, se presară deasupra conţinutul unui pliculeţ de zahăr vanilat. Se lasă la răcit într-un loc ferit de pisică şi de degete iscoditoare.

Eu am făcut-o aseară şi am constatat că azi are un gust mai bun şi mai intens decât avea imediat după ce s-a răcit.

Mi se pare foarte uşor de făcut şi mă bucur că îmi mai potolesc pofta de dulciuri cu prăjituri făcute acasă. Singurul lucru care îmi mai domoleşte imboldul de a-mi cumpăra în fiecare zi o prăjitură de la cofetăria din colţ este că sunt convinsă că prăjiturile de acolo sunt pline de margarină, zahăr şi alte porcării care, de fapt, nu-mi doresc să ajungă în corpul meu.

Apropo, dacă ştie cineva vreun remediu pentru pofta imensă de dulciuri cu care mă confrunt în ultima lună, îi voi fi veşnic recunoscătoare dacă-l va împărtăşi.

PS Am adaptat reţeta după o reţetă dintr-o revistă.

Pizza vegetariană

Pizza se face foarte simplu și destul de repede acasă. Secretul este să folosești ingrediente care-ți plac și să faci blatul cât mai subțire.

Blatul se face din aluat de pâine.

Ingrediente pentru topping:

  • brânză (eu am pus telemea și mozzarella)
  • cașcaval
  • ceapă
  • ciuperci
  • roșii
  • măsline
  • pastă sau suc/ sos de roșii
  • condimente: cimbru, oregano, busuioc

Deși nu am avut când am făcut pizza aceasta, îmi place să mai pun porumb și ardei.

Cum se face:

După ce a fost frământat și a dospit, aluatul se mai frământă o dată și se întinde într-o foaie cât mai subțire. Foaia se așează în tavă (în cazul în care nu folosiți o tavă anti-aderentă, tava se pudrează cu făină), se înțeapă cu furculița  pe toată suprafața (ca să nu se umfle), se unge cu puțin ulei de măsline, apoi cu puțin sos de roșii, iar deasupra se așează, în straturi, ingredientele tăiate felii. Îmi place să pun felii rotunde de roșii și felii de mozzarella deasupra, iar peste ele condimentele. Se pune în cuptorul încins la 180 de grade, unde se lasă cam 20 de minute. Și e foarte bună 🙂