Tag Archives: deodorant crema

Deodorant natural cremă

După ce am aflat ce efecte pot avea chimicalele din cosmetie am început să cercetez cum pot să-mi fac singură cât mai multe din cosmeticele pe care le folosesc zilnic.

Ani de zile am folosit doar deodorant făcut de mine și a făcut față cu succes celor mai solicitante zile, în care plecam de acasă dimineața devreme și mă întorceam cine știe când, chiar și vara, chiar și cu bicla, chiar și în călătorii, chiar și, chiar și, chiar și…

După multe experimente, mă declar mulțumită și convinsă că există alternative. Nu suntem nici pe departe obligați să folosim deodorantele produse industrial, pline de substanțe pe care nu le-am mânca și care ajung într-un timp foarte scurt în sângele nostru și în ficat. Nu o să scriu aici despre sărurile de aluminiu sau despre conservanți și alte substanțe chimice notate cu combinații de cifre și litere – se găsesc informații cu duiumul, la o simplă căutare.

Am testat mai multe rețete de-a lungul timpului și, când sunt mai ocupată sau mai leneșă, folosesc pur și simplu bicarbonat de sodiu pe care îl aplic cu palma la axilă, ca pe o pudră. Când nu, mă joc :).

Iată și ultima rețetă experimentată:

  • Ulei de cocos
  • Unt de shea
  • Bicarbonat de sodiu
  • Uleiuri esențiale la alegere

Se poate folosi și doar ulei de cocos, care se topește la baie de abur și în care se adaugă cât mai mult bicarbonat de sodiu (cam cât încape). Uleiurile esențiale pot fi oricare ne plac – câteva picături adăugate la final, în funcție de cantitatea de deodorant pe care vrem să o obținem. Amestecul se toarnă într-un borcănel de sticlă (pe care îl putem salva de la o cremă care s-a terminat).

Am găsit pe blog alte două postări despre deodorant, din 2009: Deodorant și Deodorant-gel.

Distracție plăcută!