Tag Archives: copt

Biscuiți vegani din mere și morcovi

În ultima vreme sunt și mai atentă decât eram deja la ce și cum mănânc. Așa-mi vine, e un soi de atenție care simt că îmi face bine și care mă ajută să mă cunosc mai îndeaproape. Încă n-am reușit să renunț la obiceiul de a mânca seara sau când sunt abătută, dar măcar sunt conștientă că nu mănânc întotdeauna de foame, cum ar fi ideal.

Printre poftele mele recente, în afară de semințe de tot felul (despre care aș vrea să scriu puțin în curând), se află sucul de mere și morcovi, pe care îl prepar singură, cu storcătorul de fructe. Nu-mi place să arunc mâncare, asta e o altă chestiune importantă pentru mine. Și nu-mi plăcea nici să arunc piureul de mere și morcovi din cuva storcătorului, dar nici nu-mi venea să mă îndop cu el de fiecare dată când făceam suc. M-am tot gândit cum l-aș putea folosi și mi-a venit ideea de a face biscuiți.

biscu

Cum?

Mai întâi am curățat piureul de mici bucățele de coajă de măr, fâșii de morcovi și sâmburi de portocală (uneori pun și o portocală în amestecul pentru suc). De data asta am adăugat și niște semințe de chia pe care le lăsasem în prealabil la înmuiat în zeamă de lămîie (rezultatul e o compoziție gelatinoasă, ca un albuș de ou, care leagă amestecul) – dar nu cred că este absolut necesar. Apoi le-am omogenizat pe toate cu mâna și am adăugat fulgi de ovăz (la ochi, câți au încăput pentru ca amestecul să nu fie nici prea moale nici prea tare), scorțișoară și stafide pentru dulceață (zahăr sau miere nu am pus).

Am lăsat amestecul vreo 30 de minute să se odihnească, timp în care fulgii de ovăz s-au înmuiat absorbind din umezeală și legând mai bine compoziția. Am aprins cuptorul, l-am lăsat să se încălzească la foc mediu și am pus hârtie de copt în tavă. Când compoziția a fost gata de modelat, am luat câte puțin (cam o linguriță cu vârf), am format cu palmele câte o sferă pe care apoi am turtit-o ușor și am așezat-o în tavă. Când am terminat, am pus tava la cuptor cam 30-45 de minute, până biscuiții s-au rumenit.

Sunt foarte gustoși, sățioși, sănătoși și ușor de făcut. Și atât de tare mă bucur că piureul de fructe a devenit util și nu-l mai arunc!

Mere coapte

Vă mai amintiţi desertul remineralizant? Un deliciu – nu prea reuşesc să iau doar o singură linguriţă şi doar dimineaţa. Ei bine, i-am găsit o nouă şi delicioasă întrebuinţare: umple cu succes mere.

Cum se face?

Merele se aleg, se spală şi se curăţă de cotoare. Apoi se umplu până la refuz cu pasta de seminţe şi susan, iar deasupra se presară nişte scorţişoară pulbere. Se aşează într-o tavă (eu le-am pus într-una ceramică) şi se dau la cuptor până sunt gata (cam 30 de minute). Se servesc ca atare. Sunt o nebunie!

PS Eu le-am lăsat cam mult şi unul a explodat, dar tot delicioase au fost:).

Prima mea tartă cu banane

A ieşit foarte bună, ca orice e făcut cu banane. Am folosit exact aceeaşi reţetă ca cea pentru tarta cu pere.

Spre deosebire de tarta cu pere, la tarta cu banane am folosit ouă de la ţară, deci nu doar că a ieşit mai galbenă şi mai sănătoasă, dar, în plus, nici o găină n-a fost chinuită pentru ouăle folosite. Ceea ce nu poate decât să ne bucure, nu-i aşa?

Prima mea tartă cu pere

Ce-mi place cel mai mult la ea este că, în afară de trei pliculeţe de zahăr vanilat, nu are deloc zahăr, dar are o minunată aromă de pere.

Ingrediente:

  • Pentru blat:

– 200 g făină
– 5 linguri de apă
– 100 g unt
– un vârf de cuţit praf de copt
– un praf de sare

  • Pentru umplutură:

– o pară tăiată felii subţiri (sau două pere, vă orientaţi în funcţie de mărime)
– 3 ouă
– 300 g smântână
– 200 g brânză de vaci
– 3 pliculeţe zahăr vanilat

Cum se prepară:

Se amestecă făina cu apa, se adaugă untul şi se frământă până când rezultă un aluat compact şi omogen. Apoi se lasă la rece am o jumătate de oră. După ce stă la rece, se întinde într-o tavă rotundă (sau formă de tarte) şi se coace aproximativ 10 minute în cuptorul încălzit la 180 de grade.

Gălbenuşurile se freacă bine cu două pliculeţe de zahăr vanilat, se adaugă brânza de vaci, smântâna şi albuşurile bătute spumă. După ce aluatul a stat 10 minute la cuptor, se scoate şi se toarnă umplutura. Deasupra se pun feliuţe subţiri de pere. Se mai lasă la copt încă aproximativ 40 de minute, apoi se scoate şi, cât este încă fierbinte, se presară deasupra conţinutul unui pliculeţ de zahăr vanilat. Se lasă la răcit într-un loc ferit de pisică şi de degete iscoditoare.

Eu am făcut-o aseară şi am constatat că azi are un gust mai bun şi mai intens decât avea imediat după ce s-a răcit.

Mi se pare foarte uşor de făcut şi mă bucur că îmi mai potolesc pofta de dulciuri cu prăjituri făcute acasă. Singurul lucru care îmi mai domoleşte imboldul de a-mi cumpăra în fiecare zi o prăjitură de la cofetăria din colţ este că sunt convinsă că prăjiturile de acolo sunt pline de margarină, zahăr şi alte porcării care, de fapt, nu-mi doresc să ajungă în corpul meu.

Apropo, dacă ştie cineva vreun remediu pentru pofta imensă de dulciuri cu care mă confrunt în ultima lună, îi voi fi veşnic recunoscătoare dacă-l va împărtăşi.

PS Am adaptat reţeta după o reţetă dintr-o revistă.

Brioșe de iunie

Ingrediente:

  • 200 g făină
  • un praf de sare
  • 1 plic praf de copt (cam trei sferturi din cantitatea din plic, de fapt)
  • 145 g unt
  • 100 g zahăr
  • 3 ouă
  • câteva căpșuni
  • un plic zahăr vanilat
  • câteva picături esență de vanilie/ migdale

Cum le-am făcut:

Am amestecat untul cu zahărul şi cu gălbenușurile, am adăugat albușurile bătute spumă, iar apoi făina amestecată cu sarea și, la final, praful de copt stins cu zeamă de lămâie și esența.

Am pus aluatul în formele de brioşă cu lingura – câte o lingură în fiecare formă, apoi căpșuni tăiate jumătăți şi iar aluat. Deasupra am mai pus câteva bucățele mai mici de căpșuni. Am dat brioșele la cuptor 20 de minute în cuptorul preîncălzit la 190 de grade, iar când le-am scos am presărat deasupra niște zahăr vanilat.

Cred că în loc de căpșuni se pot folosi cam orice fructe proaspete sau din dulceață.

Am luat rețeta orginală de aici și am adaptat-o.

Bonus – proaspăt ieșite din cuptor:

PS Cum le-am făcut dupămasă, nu prea am avut lumină grozavă pentru poze, însă gustul, vă asigur, e grozav:).

Pizza vegetariană

Pizza se face foarte simplu și destul de repede acasă. Secretul este să folosești ingrediente care-ți plac și să faci blatul cât mai subțire.

Blatul se face din aluat de pâine.

Ingrediente pentru topping:

  • brânză (eu am pus telemea și mozzarella)
  • cașcaval
  • ceapă
  • ciuperci
  • roșii
  • măsline
  • pastă sau suc/ sos de roșii
  • condimente: cimbru, oregano, busuioc

Deși nu am avut când am făcut pizza aceasta, îmi place să mai pun porumb și ardei.

Cum se face:

După ce a fost frământat și a dospit, aluatul se mai frământă o dată și se întinde într-o foaie cât mai subțire. Foaia se așează în tavă (în cazul în care nu folosiți o tavă anti-aderentă, tava se pudrează cu făină), se înțeapă cu furculița  pe toată suprafața (ca să nu se umfle), se unge cu puțin ulei de măsline, apoi cu puțin sos de roșii, iar deasupra se așează, în straturi, ingredientele tăiate felii. Îmi place să pun felii rotunde de roșii și felii de mozzarella deasupra, iar peste ele condimentele. Se pune în cuptorul încins la 180 de grade, unde se lasă cam 20 de minute. Și e foarte bună 🙂

prima mea plăcintă cu mere

Am rețeta de la mama 🙂

A. Blatul:

  • 300 g făină (și în plus pentru frământat și întins)
  • 100 ml ulei
  • 200 ml iaurt
  • 1 plic praf de copt

Se amestecă uleiul cu iaurtul, se adaugă făina, praful de copt stins cu zeamă de lămâie. Se frământă o cocă și se împarte în două. Se întinde prima foaie și se așeză într-o tavă unsă cu ulei și tapetată cu făină. Foile se înțeapă cu furculița de mai multe ori, pentru a evita umflarea și deformarea la copt.

B. Umplutura:

  • 600 g mere rase (sau dovleac – rețeta inițială era cu dovleac)
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 6 linguri zahăr
  • 2 linguri unt
  • scorțișoară
  • stafide (opțional)
  • nuci mărunțite și prăjite puțin (opțional)
  • esență de rom

Merele rase se călesc în unt, se adaugă zahărul și scorțișoara, stafidele, iar la final nucile și esența. Umplutura se toarnă în tavă, peste prima foaie, iar deasupra ei se așează cea de-a doua foaie, peste care se presară puțin zahăr vanilat. Tava se dă la cuptor circa 30-40 min.

Se recomandă servirea cu o cană de vin fiert 🙂

Încă două poze: Citește în continuare

chec cu mere și banane

Foarte simplu de făcut: am folosit rețeta de teabread, dar în loc de fructe uscate am pus 2 mere rase și o banană tăiată felii subțiri.

teabread (sau un fel de chec pentru ceai)

browniesandteabread

Ingrediente:

  • făină integrală (1 cană) şi albă (1/2 cană)
  • zahăr brun (1 cană)
  • praf de copt (1 plic)
  • ouă (2)
  • 150 ml late semidegresat
  • seminţe floarea soarelui
  • alune
  • fructe uscate: stafide, caise, ananas
  • prune
  • nucă de cocos
  • esenţă migdale, rom şi vanilie
  • cardamom

Cum se face:

Fructele se taie bucăţi şi se amestecă cu alunele şi zahărul, iar făina se amestecă cu praful de copt şi cu seminţele. Se bat ouăle şi se adaugă, împreună cu laptele, în amestecul de fructe.  Apoi se adaugă făina,  omogenizând amestecul; la final se adaugă esenţele şi seminţele de cardamom. Compoziţia se pune într-o tavă de cozonac şi se dă la cuptorul încins la 180 de grade, timp de aproximativ o oră. Când este gata se presară deasupra zahăr vanilat şi se lasă puţin la răcit în tavă înainte de a o scoate din tavă.

PS Reţeta este adaptată din această carte – se pot folosi orice fructe şi seminţe (ce aveţi prin casă).

PPS În fotografie apar şi brownies.

batoane cu ovăz

bo1

am adaptat reţeta de aici în sensul că am folosit ce aveam prin casă.

ingrediente:

  • 2 căni fulgi de ovăz
  • 1/2 cană ulei floarea soarelui
  • o lingură dulceaţă de caise (făcută de mama)
  • nişte caise confiate
  • 1/2 cană alune de pădure
  • 1/2 cană nucă de cocos
  • 1 praf de sare
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 2 mere medii
  • câteva prune uscate
  • seminţe de in, susan, floarea soarelui şi dovleac

cum am făcut:

am pus fulgii într-un castron, am măcinat în blender merele, alunele şi caisele. am pus ingredientele, pe rând, peste fulgi şi am amestecat. am lăsat compoziţia vreo 10 minute, să se umfle puţin şi să se înmoaie fulgii. apoi am turnat-o într-o tavă, presând-o cu o lingură de lemn. am dat tava la cuptor vreo 20 de minute, până s-a rumenit puţin. după ce s-a răcit, am tăiat „plăcinta” în dreptunghiuri, pe care le-am ambalat în folie de plastic.

mai multe poze din timpul preparării: