Balsam de buze – test

Aromă de ciocolată!

Și cu căpăcele:

Deși mi-a luat ceva timp să pun acest post, mărturisesc că imediat după ce am publicat rețeta de balsam de buze de la Letiția, am fugit în bucătărie și, în nici zece minute, trunam deja balsamul în cutiuțe (am folosit cutiuțe metalice, n-am avut recipiente goale de ruj sau strugurel).

Trebuie să mărturisesc că sunt impresionată: pe lângă faptul că este foarte hidratant și rezistă mult pe buze, balsamul are un gust minunat!

Iată cum am adaptat eu rețeta:

La ingredientele menționate aici, am adăugat o linguriță de unt de shea, un praf de cacao, care-i dă o culoare minunată pe buze, conținutul unei capsule de vitamina E și al uneia de vitamina A (ambele uleioase), puțină miere și, pentru miros, ulei esențial de portocale și de scorțișoară. Uleiurile vegetale pe care le-am folosit sunt de măsline, de sâmburi de struguri, de migdale și de mușețel. Am respectat întocmai metoda de preparare.

Două dintre cutiuțe au fost făcute cadou de 8 Martie.

Ulterior am mai facut patru cutiuțe de balsam (tot pentru a le oferi cadou), la care am pus mai multă cacao, ulei esențial de mentă și lapte praf. A ieșit ok, dar mai moale (cred că din cauza laptelui praf, pe care nu-l voi mai adauga în viitor).

UPDATE: Găsiţi o variantă de balsam de buze şi pe Pouff O’Sheney.

21 responses to “Balsam de buze – test

  1. In primul rand, felicitari pentru blog, te citesc cu atentie si drag:)
    In al doilea rand, vreau sa te intreb d eund efaci rost de cutiute? Planuiesc si eu un lipbalm homemade (ca am toate ingredientele necesare), insa ma feresc sa fac in cutiute (stii tu, factorul igiena). Nu stiu cum sa procedez insa in cazul unui tub gol…Ca in cutiute e simplu de turnat, dar in tub?

    • Bună Ruxandra. Îți mulțumesc și mă bucur că găsești idei pe care le pui practică:)
      Am cumpărat cutiuțele dintr-un magazin cu jucării și alte obiecte pentru copii – e în zona pieței Gemeni. În tuburile de ruj se toarnă pur și simplu (tubrile se așează vertical, după ce le-ai rotit astfel încat să fie goale pe dinauntru) și se lasă la răcit fără să le miști o vreme. Dacă torni în tuburi, sfatul meu ar fi să pui foarte puțină miere sau chiar deloc și să nu pui lapte praf – să se întărească bine.

  2. Multam pentru raspuns. Abia astept sa fac un lipbam, imi plac mult!

  3. dragă verenadoll, îți mulțumesc că ai trecut pe aici. comentariile tale au fost marcate „spam” pentru că nu apreciez publicitatea pe blog.

  4. Buna! Sunt o mare iubitoare a acestei retete de balsam de buze si imi place sa o tot schimb, adica sa ii adaug diferite arome si vreau sa incerc sa pun in compozitie putin fard pt. culoare. Desi am toate ingredientele principale(miere,ceara de albine, ulei), nu am ingrediente putin mai sofisticate (sofisticate in sensul ca nu le gasesc) As dori sa stiu daca exista un magazin (in Slatina sau o locatie apropiata)unde sa gasesc unt de:cacao,shea,cocos,avocado etc si ulei de jojoba(de exemplu) si de unde pot gasi un magazin cu recipiente pt. balsam? Eu folosesc tuburi de la vechile balsamuri. Si nadaella, este o reteta minunata dar sa stii ca eu pun miere exact la fel de multa si folosesc tuburi.

    • Buna Cati, mă bucur mult că îți place balsamul. Eu nu stiu mai nimic despre magazinele din Slatina sau din zonă, dar poate îți răspunde altcineva care știe. Ingrediente pe care nu le găsești în magazine le poți găsi și pe net, în mai multe magazine online (fă o căutare pe google). Eu am cumpărat recipientele dintr-un magazin cu jucării – te poți gândi unde găsești cutiuțe mici care să-ți placă. E grozav că-ți iese cu miere :).

  5. Multumesc! Am mai cautat pe internet, dar in general preturile transporturilor ma fac sa ma razgandesc, oricum reteta este delicioasa pe buze! Acum doresc sa fac luciu de buze, dar nu vreau deloc sa-l fac cu vaselina, am vazut o reteta destul de buna pe You Tube: se topeste continutul unui balsam de buze(care trebuie sa fie natural deci nu e o problema pt. ca il am pe acesta homemade)impreuna cu 2 linguri de ulei de ricin adica cam 10 ml si dupa se adauga o esenta de ceva ce iti place( adica esenta de migdale, esenta de cocos, esenta de vanilie etc) si se poate adauga si fard( era in engleza si acolo scria iron oxides, stiu ca nu este fard dar avea aceeasi consistenta si a pus in compozitie si fard) Ce ai obtinut se pune in recipiente vechi de gloss.

  6. Cam cat costa o capsula de vitamina A si E?

    • Păi nu prea mult; poți cumpăra o cutie sau o folie cu capsule. Ultima dată când am luat eu sunt convinsă că a costat sub 10 lei cutia.
      Din ce spui tu mai sus, practic ai putea să nu torni compoziția de balsam și să adaugi în ea uleiul de ricin și rezultă luciul, deci nu e neapărată nevoie să topești un balsam deja făcut. Sunt curioasă cum iese:).

  7. Buna, am facut luciul si a iesit super!Eu am adaugat si scortisoara si nu a fost o miscare spre inteligenta, avea o textura asa de fina si placuta dar de la scortisoara se simte putin nisipos pe buze, am folosit un fard roz de obraz si a iesit o culoare suberba.Mie mi-a fost greu ca am uitat sa iau o pipeta de la farmacie si a trebuit sa pun putin si sa indes cu un chibrit. Cred ca mai intai dupa ce am luat de pe foc trebuia sa pun esenta pt ca atunci cand am pus fardul nu se mai incorpora dar nu a fost o problema pt ca am intors putin ibricul si a iesit esenta. Prima data dupa foc am pus putina esenta, care am putut s-o incorporez. Oricum eu sunt multumita de ce a iesit si data viitoare nu mai pun scortisoara si stiu ce greseli sa nu mai fac. Am cumparat si vitamina E uleioasa si a fost f. ieftina. Dar am uitat sa adaug la luciu, ma gandeam ca ar prinde bine un plus de ingrijire.

  8. Aaa, nu cred ca m-am exprimat bine cand am spus reteta, peste balsamul taiat marunt se adauga uleiul de ricin si ele se pun impreuna pe foc ca sa se topeasca(acolo mi se pare ca le-a pus in cuptorul cu microunde pt 25 de secunde)

  9. Ma bucur că ți-a ieșit și că experimentezi, Cati:).

  10. Nada, de unde si ce firma este eleiul esential de portocale si scortisoara?

  11. just subscribing. ai un blog plin de sfaturi minunate.

  12. Hey am si eu o intrebare esentiala. In linkul originalal al Letitiei,spunea ca este nevoie de 7 lingurite de ulei de masline (migdale, etc) iar i reteta voastra scrie ca ati folosit 7 linguri. Pana la urma linguri sau lingurite? 🙂 Super blog!

  13. Uau sunt impresionata ce poti face cu atatea chesti folositoare super;)

Lasă un comentariu